Cercetători: Pe teritoriul României au trăit crocodili

FOTO: Charles J. Sharp/Wikimedia Commons
FOTO: Charles J. Sharp/Wikimedia Commons

O echipă de cercetători de la Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca a ajuns la concluzia că pe teritoriul României a trăit o specie de crocodil care este prezentă acum în sud-estul Asiei.

Potrivit UBB, grupul de paleontologi care a făcut această cercetare este formată din

Vlad A. Codrea și Venczel Marton, din cadrul Laboratorului de Paleotheriologie, Venczel Marton, de la Muzeul Ţării Crişurilor Oradea şi Nicolae Trif, de la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

Este vorba despre crocodili din grupul gavialilor, cel mai cunoscut dintre ei este gavialul indian, aşa-numitul gharial (Gavialis gangeticus).

UBB transmite că pe baza unor dinţi proveniţi din rocile de la Turnu Roşu (fostă Porceşti) cercetătorii specializaţi în cercetarea vertebratelor fosile au stabilit că astfel de crocodili au fost prezenţi în acea zonă în Paleogen, acum circa 34-48 milioane de ani.

„În acele timpuri, ape calde şi puţin adânci ale Oceanului Tethys scăldau proaspăt ridicaţii munţi care astăzi revin Făgăraşului. Dinţii izolaţi de crocodili de acolo au fost colectaţi pe parcursul a peste un secol, însă nu au fost niciodată studiaţi cu suficientă atenţie.

Ei provin de la mai mulţi indivizi, fiind separate pe baza fosilelor existente, cel puţin cinci forme morfologice. Pe baza caracterelor particulare, au fost atribuiţi unor forme primitive de gavial, aflaţi pe atunci la începutul istoriei lor geologice”, se mai arată în comunicat.

Potrivit cercetătorilor, fosilele lor din sudul Transilvaniei au o importanţă cu totul deosebită din două motive: pe de o parte dovedesc prezenţa unui grup nou de vertebrate fosile în România, iar pe de alta permit presupunerea unei migraţii dinspre nord-vestul Africii spre ţinuturile noastre.

„Cercetările amintite permit a se presupune că provin dintr-un strămoş apropiat de Maroccosuchus, crocodil cunoscut din zona vestică a Oceanului Tethys. Dispariţia acestor crocodili din România în timpurile care au urmat depunerii rocilor de la Turnu Roşu a fost cauzată probabil de schimbările climatice petrecute la limita dintre Eocen şi Oligocen, când putem discuta despre o mare criză climatică, care a determinat instalarea primelor calote glaciare în Antarctica.

Este cât se poate de limpede că cercetarea fosilelor în România are încă multe aspecte deocamdată neştiute, de dezvăluit. Rezultatele au fost publicate în revista North Western Journal of Zoology”, se menţionează în comunicatul UBB.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.