Ce spune pilotul Titi Aur despre accidentul de la intrarea în Pasajul Unirii

Șoferul care se afla la volanul autocarului plin cu turiști greci care a acroșat limitatorul de gabarit de la intrarea în Pasajul Unirii din Capitală, pe 23 decembrie, le-a spus polițiștilor că a fost nevoit să conducă 16 ore, după ce colegul său a avut probleme de sănătate și nu a mai putut să-l însoțească.

Titi Aur, care este expert și în conducere defensivă, spune că după 6-8 ore un șofer începe să nu mai aibă reflexe și nu mai este atent.

„16 ore de condus înseamnă echivalentul aproape a stării de ebrietate pentru că deja dupa 4 – 6 – 8 ore începi să nu mai ai reflexe, să nu mai auzi bine, nu mai ești atent. Când ești aproape de destinație organismul se relaxează și dă comandă că ai ajuns, practic atunci se simte cel mai mult starea de oboseală. 

Infrastructura a agravat greșelile făcute de șofer pentru acel limitator de înălțime ar fi trebuit fie să nu se miște deloc, fie ar fi trebuit să cedeze la un moment dat și să se rupă. Nu a funcționat nici una, nici alta”, a explicat Titi Aur, potrivit Digi24.

O persoană a murit în urma accidentului, iar 22 de adulți și 2 copii au fost trasportați la spitale.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.