Ajutorul de 700 de lei dat pensionarilor nu afectează plafonul de compensare a medicamentelor

femeie bătrână
Foto: geralt / pixabay.com

Ajutorul financiar în valoare de 700 de lei, acordat în luna iulie 2022 pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei prin punerea în aplicare a Ordonanței de Urgență nr.74/02.06.2022, nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizație socială și nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de compensare cu 90% a prescripțiilor medicale, anunță Casa Națională de Asigurări de Sănătate într-un comunicat de presă.

„Reamintim că în scopul creșterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici, începând cu data de 1 ianuarie 2022 pensionarii cu venituri din pensii și indemnizații sociale până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B cuprinsă în Lista de medicamente compensate și gratuite aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008, a căror valoare la nivelul prețului de referință/prescripție este de până la 330 lei/lună”, se mai arată în comunicat.

Astfel, pensionarii cu pensia de maximum 1.429 de lei pe lună vor beneficia în continuare de o compensare cu 90% a medicamentelor respective.

Finanţarea se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi, respectiv, de 40% prin transferuri de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.