AcasăAlegerile editorilorCum se încearcă salvarea roșiilor din vremea bunicilor

Cum se încearcă salvarea roșiilor din vremea bunicilor

-

O fundație din Odorheiu Secuiesc a reușit să salveze peste 40 de soiuri de legume, printre care roșia „inimă de bou”, dovleacul porcesc, ceapa roz sau fasolea „frumoasă”. Potrivit Digi24, proiectul de salvare a legumelor românești a fost finanțat din bani norvegieni.

Una dintre grădinile experimentale cu semințe tradiționale este la Apahida, în Cluj. „Le-am făcut tradițional, n-am folosit insecticide, pesticide, așa cum era la bunca acum 30 de ani roșia aia gustoasă și zemoasă”, a declarat fermierul Radu Telecan, pentru Digi24.

Semințele salvate de fundația din Odorheiu Secuiesc au ajuns la 50 de familii de la țară, care au datoria să le planteze și să dea mai departe materialul genetic.

„Cel puțin de zece ori atâtea specii de roșii, cel puțin de zece ori atâtea specii de mere dacă vorbim de pomi fructiferi. Semințele pe care le găsim la magazin sunt modificate genetic”, a explicat coordonatorul proiectului, Hanna Hompoth.

În piețele din țară apar pe tarabe roșii crescute pe pământ românesc, însă de cele mai multe ori sunt din semințe aduse din Israel, Bulgaria, Turcia sau Spania.

Potrivit cercetătorilor, în cazul soiurilor românești tradiționale, perioada de păstrare după recoltare este de 8 – 10 zile, în timp ce noile soiuri țin și câteva luni.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Chiar vine apocalipsa fiscală? Cât este impozitul pe dividende și pe...

0
Creșterea impozitului pe dividende la 16% și a celui pe profit la 19% pare să fie una dintre măsurile asupra cărora partidele au căzut...

România și creșterea TVA. TOP 35 – care sunt țările europene...

0
Deși președintele Nicușor Dan a promis în campania electorală că TVA-ul nu va crește, mărirea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 21%...

Ce ministere își doresc partidele în următorul Guvern

0
PSD, PNL, USR și UDMR pare să se fi pus de acord pentru constituirea unui guvern. Social-democrații au propus să există o rocadă și...