Alexandru Arșinel a fost internat în spital și este la ATI

FOTO: Captură Youtube

Alexandru Arşinel a fost internat în secția de terapie intensivă de la Spitalul Universitar din București, relatează postul de televiziune PRO TV.

Actorul are escare de decubit. Acestea sunt niște răni ce apar pe piele și pe țesutul învecinat mai ales la persoanele care trebuie să stea mult la pat (de regulă din cauza problemelor de sănătate). Presiunea ce se exercită asupra pielii reduce aportul de sânge în zona respectivă, ceea ce duce ulterior la moartea celulelor și la formarea de leziuni (ulcerații).

Potrivit sursei citate, Alexandru Arșinel a fost inițial internat în secția de chirurgie plastică, dar apoi a fost mutat la ATI.

„Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București, pentru tratarea unor leziuni de decubit, cauzate de repausul prelungit la pat. Având în vedere istoricul medical și pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă s-a hotărât, ulterior, transferarea dumnealui în secția de ATI”, a transmis Spitalul Universitar într-un comunicat de presă.

În vârstă de 83 de ani, actorul a fost supus unui transplant de rinichi în anul 2013, la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj. Anul trecut, el a fost operat și la inimă.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.