Rezervația Dealul cu lilieci a fost afectată grav de secetă

FOTO: Exploram Buzaul/Youtube
FOTO: Exploram Buzaul/Youtube

Aproximativ 70% din suprafaţa pe care se întinde rezervaţia naturală Dealul cu lilieci din comuna Cernăteşti a fost afectată de seceta pedologică, atrag atenţia specialiştii, potrivit agerpres.ro.

Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial (ANANP-ST) Buzău administrează 33 de arii naturale protejate, reprezentând aproximativ 8,6% din suprafaţa judeţului.

Potrivit instituţiei, ariile naturale protejate situate în judeţul Buzău sunt constituite din 15 arii naturale protejate de interes naţional, din care 10 rezervaţii naturale şi 5 monumente ale naturii, 6 arii speciale de conservare, 6 situri de importanţă comunitară şi 6 arii de protecţie specială avifaunistică.

Între rezervaţiile naturale se regăseşte şi Dealul cu lilieci Cernăteşti, rezervaţie floristică aflată pe partea dreaptă a râului Slănic, cu o suprafaţă de aproximativ 7 ha. Ca urmare a precipitaţiilor insuficiente, o suprafaţă considerabilă din rezervaţie a fost afectată de secetă.

„Dealul cu lilieci – am fost în această primăvară în comuna Cernăteşti – din cauza secetei din ultimii ani s-a cam uscat în proporţie de aproape 70%. Să sperăm că în anii următori se vor regenera liliecii de acolo, pentru că este o frumuseţe rezervaţia în luna mai, drumul este accesibil”, a declarat şef serviciu ANANP-ST Buzău, Bratu Dobre, cu ocazia şedinţei Colegiului Prefectural.

În fiecare an, în lunile aprilie şi mai, sute de turişti vizitează rezervaţia naturală, atraşi de arbuştii de liliac sălbatic înfloriţi.

Sursa foto: Exploram Buzaul/Youtube

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.