Elena Lasconi este noul președinte al USR

FOTO: Elena Lasconi/Facebook
FOTO: Elena Lasconi/Facebook

Primarul orașului Câmpulung, Elena Lasconi, a câștigat alegerile interne din USR pentru funcția de președinte al partidului, cu 68% dintre voturi.

„De astăzi începe reconstrucția USR. Vom lucra mai uniți și mai determinați ca niciodată, pentru că în joc este pierderea democrației în România”, a declarat miercuri Elena Lasconi în conferința de presă de după anunțul privind rezultatele alegerilor din USR.

„Sunt mândră că sunt româncă iar eu sărbătoresc prin fapte drapelul României în fiecare zi. Şi m-aş bucura ca în această ţară să îl fluturăm cu toţii, în Piaţa Universităţii, la Iaşi, Constanţa, la Satu Mare, în România de dincolo de graniţele ţării şi să ne bucurăm împreună de victoria echipei naţionale de fotbal”, a mai spus Elena Lasconi.

Ea a anunțat că își va depune candidatura internă pentru a fi desemnată candidatul partidului la alegerile prezidențiale.

Lasconi a declarat că din acest moment tot partidul ”trebuie să coboare pe teren, în teniși, acolo unde e sărăcie, frică și nevoie de ajutor”.

Ea spus că îi are pe lista pentru Biroul Politic al partidului pe Lucian Stancu-Viziteu, Radu Mihaiu, Cristina Prună, Claudiu Năsui, dar și pe city-managerul din Câmpulung.

La alegerile interne au votat circa 11.300 de membri USR, o scădere de aproape 7.000 față de votul intern din iulie 2022, când Cătălin Drulă era ales președintele partidului.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.