Artiștii trupei Coldplay au fost „șocați” de reacția publicului român, după ce manelistul invitat să cânte a fost huiduit masiv

Sursa: Captură YouTube

Artiștii trupei Coldplay au fost „șocați” după ce Babasha, tânărul manelist invitat să cânte pe scena de la București, a fost huiduit și fluierat masiv de o parte a publicului adunat pe Arena Națională, au declarat surse din rândul organizatorilor pentru hotnews.ro.

„Aseară, la primul concert, Chris și colegii săi au fost șocați. Au auzit imediat fluierăturile violente ale unei părți a publicului contra băiatului invitat de Chris Martin pe scenă, și care a cântat o manea. S-au întrebat ce se întâmplă. Ei au continuat profi concertul, dar au fost afectați. După, au stat ore în șir discutând despre ce e de făcut”, a explicat o persoană din echipa de organizare pentru sursa citată, sub protecția anonimatului.

Unii dintre spectatori nu doar au fluierat, ci i-au strigat manelistului insulte rasiste. De exemplu, o persoană aflată aproape de scenă i-a zis „Dă-te jos, ți…”, a povestit regizorul Tudor Giurgiu, care a fost prezent la concert. După concert, el a participat și la un eveniment altături de artiștii de la Coldplay și a spus că l-a văzut pe solistul Chris Martin, care a cântat alături de Babasha, „vizibil cătrănit”.

Potrivit hotnews.ro, „Chris Martin a fost informat înainte de concert că există riscul unei reacții ostile, dar a rămas ferm, spunând că, pentru Coldplay, turneul semnifică exact asta: sprijinul pentru minorități, pentru cei fără de putere”.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.