După profesori, angajații din Sănătate amenință cu greva generală

spital pacient doctor medic
Foto: fernandozhiminaicela / pixabay.com

Profesorii au anunțat că de luni, 22 mai, intră în grevă generală pe termen nedeterminat. Iar după ei, angajații din Sănătate anunță că sunt nemulțumiți de salarii și ies în stradă. Pe 8 iunie va fi un protest în Piața Victoriei, iar dacă doleanțele lor nu sunt rezolvate, pe 1 iulie ar putea începe o grevă generală.

„Consiliul de Coordonare al Federaţiei Solidaritatea Sanitară, întrunit ieri, 17.05.2023, a decis declanşarea acţiunilor de protest, conform următorului calendar: începând cu data de 23 mai 2023 – demararea strângerii semnăturilor pentru greva generală; 8 iunie 2023 – mitingul membrilor Solidaritatea Sanitară în Piaţa Victoriei, urmat de un marş către Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii şi Palatul Parlamentului; 15.06.2023 – pichetarea unităţilor şi depunerea preavizului pentru demisia din contractele aferente gărzilor suplimentare; 27.06.2023 – grevă de avertisment, în intervalul orar 10:00-12:00; 1.07.2023 – declanşarea grevei generale a lucrătorilor din sănătate şi demisia în masă din contractele de gărzi a medicilor”, se arată într-un comunicat al organizaţiei Federația Solidaritatea Sanitară.

Reprezentanţii Federaţiei solicită asigurarea condiţiilor de muncă decente şi aplicarea proiectului de lege a salarizării stabilit cu Ministerul Sănătăţii, care să asigure reaşezarea în grila de salarizare a tuturor angajaţilor din sectorul public de sănătate, începând cu asistentele medicale şi posibilitatea unei creşteri efective şi relevante a veniturilor angajaţilor din sănătate.

Totodată, sindicaliştii din sănătate cer raportarea sporurilor pentru condiţiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA şi muncitori sanitari şi raportarea sporurilor de tură şi pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal.

Alte revendicări vizează plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază, actualizarea valorii indemnizaţiei de hrană luând ca referinţă salariul minim în plată şi scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor, deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate şi creşterea ponderii cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE. „Precizăm că acţiunile de protest vor fi desfăşurate după numirea noului Guvern, pentru a maximiza şansele ca revendicările angajaţilor din sănătate să fie satisfăcute”, subliniază sursa citată.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.