După ce a rămas șomeră, o ingineră și-a descoperit pasiunea care o ajută să nu-și piardă mințile


După ce a rămas șomeră la 50 de ani, o femeie a decis să își schimbe radical viața și să facă o activitate care o ajută „să-și păstreze mințile”, dar și care o ajută să își plătească facturile.

Roxana-Elena Băbuță a fost inginer confecționer timp de 25 de ani și a devenit șomeră după împlinirea vârstei de 50 de ani. Pentru că mai are câțiva ani până se poate pensiona și este foarte greu ca să își găsească un alt loc de muncă, femeia a luat viața în piept și a învățat să confecționeze bijuterii unicat.

„Acum fac ceea ce-mi place şi mă ajută să-mi păstrez echilibrul. Am maşină de cusut, am două maşini de tricotat, dar nu mai pot să fac aşa ceva. Mi-a ajuns o viaţă. Ceea ce fac acum am învăţat singură. Sunt perfecţionistă şi dacă nu-mi iese ceva care să-mi placă mie, nu pot să dau mai departe”, a spus, pentru „Adevărul” de Vaslui, Roxana.

Până să ajungă să facă diademe, coliere, cercei și brățări din FIMO, o plastilină care se modelează ușor și care se bagă la cuptor pentru a se întări și pentru a-și păstra forma, fostul inginer confecționist a avut și alte încercări de a face lucruri handmande: accesorii vestimentare din pene, flori confecţionate manual din mătase naturală, şiraguri de mărgele împletite şi amestecate după propriul gust), dar a rămas la bijuteriile care sunt adevărate opere de artă.

Roxana Băbuță reușește la fiecare bijuterie să creeze detaliile care fac diferența, iar tutorialele de pe internet i-au fost de mare ajutor.

De exemplu, pentru un colier cu flori de maci şi liliac munceşte o zi întreagă.
„Fac din pasiune, nu se pot câştiga bani din bijuterii handmade. Am văzut bijuterii foarte scumpe făcute doar să fure ochii, nu se dă atenţie la detalii. Eu nu pot să fac aşa ceva”, Roxana Băbuţă.

Pentru că simte că nu are spirit de comerciant, femeia nu reușește mereu să-și fructifice munca depusă, așa că bijuteriile sale sunt de multe ori subapreciate la preț. Cu toate acestea, Roxana Băbuță acceptă cu mare bucurie fiecare comandă și își pune amprenta pe fiecare bijuterie pe care o creează.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:
Barmanul român care a ajuns lector la universitate în Marea Britanie

Drumul fericirii s-a încheiat. O fetiță a fost salvată datorită unui gest extraordinar

Gestul emoționant al unor medici, înainte de operație
Experiment social, cu final neașteptat. Reacția oamenilor care văd o fetiță pierdută
Drama unei mame. Departe de familie, se luptă să supraviețuiască