Un grup de deputați propun un proiect de lege prin care statul să se implice în stoparea vânzarea mașinilor care au istoric falsificat. Mai exact, cei care modifică situația reviziilor, reparațiilor și reduc numărul de kilometri afișat în bord.
„Aceşti supranumiţi samsari care cumpără maşini şi le vând ca şi o industrie până acum, nu au niciun fel de oprelişti în a măslui datele tehnice ale maşinilor.
Se întâmplă că un cumpărător de bună credinţă cumpără un autovehicul care are în bord o sută de mii de kilometri şi el de falpt are cinci sute de mii de kilometri”, spune Alexandru Nazare, deputat PNL, iniţiator al legii, pentru Digi24.
Inițiatorii legii spun că dincolo de paguba pe care o produc clienților, cei care modifică istoricul mașinii și vând hârburi pun în pericol și siguranța circulației. Pedeapsa propusă în lege este între doi și cinci ani de închisoare.
„Se circulă pe stradă cu acele maşini, punând viaţa altor oameni în pericol fără ca noul conducător auto să ştie acest lucru”, spune și deputatul PNL Andreea Paul, deputat PNL, un alt iniţiator al legii.
Proiectul urmează să intre în dezbatere mai întâi în plenul Senatului.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
- Teoria unui român despre sport și infecții a ajuns în New York Times
- Ofertă de job cu 12.000 de euro lunar. Alte zeci de locuri de muncă plătite cu mii de euro
- Un primar dă case gratuite pentru familiile care se mută la țară
- Televiziunile ar putea fi obligate să difuzeze imnul național integral în fiecare zi
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: