Teoria unui român despre sport și infecții a ajuns în New York Times

Concluziile unei cercetări la care a participat profesorul universitar Tudor Luchian, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, au ajuns în cotidianul american New York Times.

Studiu, realizat în colaborare cu doi profesori sud-coreeni, și-a dorit să afle cât de mult pot ajuta exercițiile fizice în cazul unei inflamații.

„În termeni generali, sistemul nostru imunitar reacţionează la microbii invazivi prin intermediul mai multor celule. Unele dintre aceste celule nu combat infecţia direct, dar în schimb contribuie la apariţia unei inflamaţii. Când ne gândim la inflamaţii, de obicei ne gândim la febră, umflare şi roşeaţă. Dar inflamaţia poate fi şi bună, deoarece ajută corpul să se vindece atunci când se luptă cu microbii”, se arată în articolul New York Times, citat de Ziarul Evenimentul.

Experimentul a fost realizat pe două grupe de șoareci. Un grup a fost forțat să aibă o activitate fizică și să facă echivalentul a 30 de minute de jogging pentru oameni, în timp ce al doilea grup a fost forțat la sedentarism.

Potrivit studiului, șoarecii activi din punct de vedere fizic au răspuns mult mai bine în cazul unei infecții ulterioare, iar nivelul de inflamație a fost mai scăzut.

„Scopul acestui proiect are cel puţin trei componente – să servească cunoaşterea ştiinţifică fundamentală în domeniul biofizicii moleculare, prin înţelegerea fenomenelor de interacţiune dintre peptide biologic-active şi biomembrane sau nanopori proteici, să internaţionalizeze mai eficient cercetarea ştiinţifică fundamentală din UAIC, prin publicarea rezultatelor ştiinţifice în vectori reprezentativi, în colaborare cu colective de top din Coreea de Sud, precum şi prin valoarea epistemică adăugată, să dezvolte în continuare şcoala de biofizică şi fizică medicala din UAIC, pentru generaţiile viitoare de studenţi interesaţi, din ştiinţele vieţii”, a declarat cercetătorul ieşean Tudor Luchian, citat de Ziarul Evenimentul.

Profesorul Luchian a colaborat la această cercetare cu doi profesori de la Universitatea sud-coreeană Chosun. La realizarea studiului au contribuit echipa Laboratorului de Biofizică Moleculară şi Fizică Medicală de la UAIC şi cea din Coreea de Sud, în cadrul proiect finanţat de guvernul coreean „Design and Development of Therapeutic AMPs against Epidemic Superbugs”.

FOTO: Tjflex2/Flickr
FOTO: Tjflex2/Flickr

Un primar dă case gratuite pentru familiile care se mută la țară

Recomandările editorilor GreatNews:

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.