Cât a ajuns să coste o casă cu teren generos, în Ungaria, la granița cu România

FOTO: Miller_Eszter/Pixabay.com
FOTO: Miller_Eszter/Pixabay.com

O casă bătrânească în orașul Gherla, la aproximativ 50 de kilometri de Cluj-Napoca, se vinde cu 160.000 de euro. Chiar dacă proprietarul recunoaște că are nevoie de renovare, tot cere mai mult decât vrea cineva pentru o casă în Liverpool, de exemplu.

Prețurile proprietăților în Ungaria, în afara capitalei Budapesta, sunt printre cele mai mici din Uniunea Europeană, potrivit adevarul.ro.

Sunt multe case care se vând cu prețuri de aproximativ 10.000 de euro, cu tot cu teren. Sunt cazuri în care prețurile sunt și mai mici. Un proprietar vrea pentru o casă care se află în orășelul Vésztő, foarte aproape de Vama Salonta, doar 2.800 de euro. Casa se află pe un teren de 1352 de metri pătrați.

„Vând casă în orășelul Vésztő Ungaria la 37 km de la vama Salonta. Casa este construită din văioagă, are 90 mp și necesită reparații, deorece este nelocuită de 7 ani. Apă, canalizare, curent și gaz în fața porții. Are un teren de 1352 mp. Prețul este 2.800 de euro, ușor negociabil. Se poate vedea oricând la următoarea adresă: Vésztő Attila utca 44”, a scris proprietarul pe un grup de Facebook, oferind și un număr de telefon.

Anunțul a stârnit mai multe reacții. Sunt unii români care spun că ar trebui să fie chiar mai ieftin, în timp ce alții spun că e un chilipir. O doamnă comentează că la ea în comună doar terenul cu o suprafață asemănătoare ar costa 150.000 de euro.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.