Un medic din România a fost felicitat de Ambasada SUA. A luat bolnavul acasă

Sandy Higgins (stânga) și Diana Medregoniu (foto dreapta) FOTO: www.army.mil
Sandy Higgins (stânga) și Diana Medregoniu (foto dreapta) FOTO: www.army.mil

Un medic din Craiova a fost felicitat de reprezentanții armatei americane după ce a tratat o angajată a Bazei NATO de la Deveselu. E o mândrie pentru medicii români, însă o pată neagră pentru sistemul medical din România. Reprezentanții Ministerului Sănătății spun că vor face o anchetă pentru a afla de ce s-a ajuns în această situație.

Potrivit jurnaliștilor de la Știrile TVR, Sandy Higgins, o angajată care lucrează ca inginer civil la Baza Militară de la Deveselu, s-a îmbolnăvit de pneumonie în primăvară.

Medicii de la spitalul din Caracal au vrut să o interneze, însă femeia a refuzat. Apoi, după o săptămână de medicamente, pentru că starea ei se agravase, a ajuns la Spitalul de Urgență din Craiova. Însă, pentru că toate paturile erau ocupate, a fost trimisă la Spitalul de Boli Infecțioase. Aici a cunoscut-o pe doctorița Diana Medregoniu, care după câteva zile de tratament, timp în care a reușit să-i ridice moralul, i-a propus să o ia la ea acasă, unde a vindecat-o.

„Cu o formă severă de pneumonie şi probleme respiratorii, inginerul Sandy Higgins nu a reuşit să fie internată de urgenţă din cauza lipsei locurilor din primele două spitale româneşti la care a ajuns. Sandy a avut însă norocul să întâlnească doi medici deosebiţi, Diana şi Robert Medregoniu. Familia Medregoniu a ajutat-o pe Sandy să îşi revină, chiar dacă a fost nevoie să o găzduiască în casa lor”, au relatat reprezentanții Ambasadei SUA la București, potrivit Știrile TVR.

Medicul și fosta pacienta au rămas prietene, iar doctorița a primit o distincție în numele armatei americane.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

 

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.