Comuna din România care își înființează propria companie de transport în comun

jibert
Comuna Jibert. Foto: ziareromania.ro

Comuna Jibert din județul Brașov îşi va înfiinţa propriul serviciu de transport public local, astfel încât localnicii din cele cinci sate ale comunei să aibă legături mai bune între localități, informează publicația locală „Bună ziua Brașov”.

Autoritățile locale vor înființa compartimentul de transport public din comună cu ajutorul fondurilor europene. Comuna a obținut deja o finanţare nerambursabilă prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Pe trasee vor circula două microbuze.

Valoarea estimată pentru achiziţia celor două microbuze a fost de 347.321 de lei, fără TVA, iar la licitaţie s-au înscris doi dealeri auto. Cea mai avantajoasă ofertă a fost a Ţiriac Auto din Braşov. Primăria va plăti pe cele două mijloace de transport 430.280 de lei cu tot cu TVA.

Înainte de a-şi înfiinţa compania locală de transport, Primăria mai trebuie să obţină licenţe de transport pentru traseele pe care vor circula microbuzele.

„Noile microbuze marca Mercedes-Benz, care au fost achiziţionate din fonduri europene nerambursabile, au fost personalizate şi urmează sa obţină licenţele de transport persoane. În urma obţinerii licenţelor, Primăria doreşte sa înfiinţeze transportul public local şi pentru ruta Făgăraş – Rupea, dar acestea pot fi închiriate şi pentru curse ocazionale sau la diferite evenimente”, a declarat primarul Iancu Boeriu pentru sursa citată.

jibert
Foto: bzb.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Surprize pentru șoferi, de la eMAG. Mari reduceri la produse auto
Cele mai ieftine călătorii în ţară. Preţ cu mult sub cel al biletelor de tren şi maxi taxi
Locuri de muncă pentru croitorese, în Slovacia. Cunoștințele de limbi străine NU sunt necesare
Se caută șoferi pentru Marea Britanie și se dau salarii de peste 2.000 de euro

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.