AcasăLifestyleO fetiță de doar o lună, vedetă într-o ședință foto inedită

O fetiță de doar o lună, vedetă într-o ședință foto inedită

-


Doi părinți, fotografi de profesie, s-au gândit cum să o introducă și pe fetița lor de doar o lună în minunata lume a instantaneelor, așa că au organizat o ședință foto extrem de creativă.

Pentru că fetița este foarte mică, cei doi părinți s-au asigurat întâi ca aceasta să se simtă confortabil și să nu fie stresată de ceea ce se întâmplă în jurul ei, apoi au trecut la treabă și au început fotografiile.

Părinții și-au motivat ședința foto drept o încercare de a demonstra că fotografiile cu bebeluși pot fi amuzante și interesante, fără a fi nevoie de „artificii” și de programe de editare.

Micuța apare în câteva fotografii suprarealiste și pare că se află în aer, iar tatăl ei o ridică folosind un uscător de păr sau o țin pe spatele său. În alte fotografii, micuța stă sprijinită pe niște cărți sau deasupra unui scaun care stă să cadă.

Recomandările editorilor GreatNews:

Un spital din România, premiat în străinătate
Șeful Reprezentanței Comisiei Europene: „În România te simți pus la colț dacă nu fumezi!”
Google propune un tur virtual al închisorii în care Nelson Mandela a petrecut 18 ani

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Cu câți bani rămâne un pensionar de la 1 august. Exemple...

0
Începând cu data de 1 august 2025, mulți pensionari din România vor trebui să plătească nu doar impozit pe pensie, ci și contribuția de...

TOP. Țările UE în care procente mari din populație nu își...

0
Dintre toate statele membre în Uniunea Europeană, România este țara cu cel mai mare procent de cetățeni care nu își pot permite o săptămână...

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...