Metoda prin care s-a salvat o tânără luată de curenți pe litoral. „Fă asta când simți că mori înecat!”

salvamar litoral
Foto: Salvamar Costinești (Facebook)

O tânără a povestit cum s-a salvat în momentul în care a fost luată de curenți pe litoralul Mării Negre. Ieri, 6 turiști s-au înecat în stațiunile Mamaia, Costinești și Venus.

Incidentul relatat de Adela Mohanu pe pagina sa de Facebook s-a petrecut în urmă cu 20 de ani, la Eforie Sud.

Deși tânăra se afla aproape de mal, și atingea fundul mării cu picioarele, într-o secundă s-a trezit câțiva metri mai în larg: „Valurile erau atât de puternice, încât mă împingeau mereu la fund. Mă zbăteam, dar aveam impresia că mă lupt cu o hidră cu mii de capete.

În fracțiunile de secundă în care reușeam să ies la suprafață, vedeam cum marea se golește, pe mal se face zid de oameni, care stau și se uită ca la circ. Și nimeni nu venea după mine.”

Tânăra și-a dat seama că singura soluție este să reușească să stea la suprafață, deoarece înapoi i-ar fi fost imposibil să se întoarcă: „M-am așezat pe valuri, așa cum ne învățase tata când eram mici (“fetelor, puteți face pluta oriunde, și în cada de baie”). Trebuia doar să relaxez toți mușchii din corp, până la ultimul. Fă asta când simți că mori înecat!

Cumva, habar nu am cum, am reușit. Mă mai răsturna câte un val, ieșeam iar, luam aerul de care aveam nevoie – și iar. Și iar.

La un momentdat, am simțit că cineva pune mâna pe mine. S-a dus naibii toată relaxarea, m-am umplut iar de adrenalină, salvarea era atât de aproape! Din agitație, cred că mi-am băgat salvatorul la fund de câteva ori și probabil mi-am dublat cantitatea de apă sărată din sistem. Dar el a reușit, m-a tras până la mal și am supraviețuit.”

Și alți internauți au explicat cât de periculoși sunt curenții din Marea Neagră.

„Cine nu a intrat în mare pe valuri foarte mari în zona Mamaia, Venus-Saturn sau Costinești nu înțelege ce înseamnă curenții puternici.

De multe ori nu poți să stai în picioare la apa de un metru. Dacă intri mai mult, până la gât, și nu simți cum lucrează valul, nu știi să te pui pe coama lui ca să vii înapoi spre plajă, pleci către larg cu trei-patru kilometri la oră”, a explicat Tudor Brînzan pe pagina sa de Facebook.

„Dacă te-a luat totuși curentul, rămâi calm, nu te va duce mai mult de câteva zeci-sute de metri spre larg și se va opri. Nu ai aproape nicio șansă să înoți împotriva lui. Am făcut-o la Costinești și era să mă înec la zece metri de mal, într-o perioadă în care înotam cinci-sase kilometri la un antrenament. Dacă îți conservi energia și te vede cineva, probabil vei fi salvat.

Revenind, toate cele de mai sus nu se aplică pentru oameni care nu au înotat în viața lor două sute de metri legat, nu au simțit ce e aia curent, nu au văzut malul la trei sute de metri de ei. Da, oamenii ăia se vor îneca în maxim zece minute dacă nu îi scoate cineva din apă. Și sunt imensa majoritate. (…)

Postarea de mai sus arată cât de cât ce se poate întampla în zilele când marea este foarte agitată și se arborează steagul roșu. Practic, explică de ce nu trebuie să intri în apă când vezi acel steag arborat, indiferent de cât de șmecher te-ai crede”, a mai explicat el.

Luni, 14 august, 6 turiști au murit înecați pe litoralul românesc: 4 bărbați luați de curent în Mamaia, 1 turist care a intrat în mare seara, în Costinești, și un bărbat în vârstă de 65 de ani căruia i s-a făcut rău pe când era în apă, în stațiunea Venus.

Se pare că unii dintre turiștii înecați în Mamaia au încercat să salveze o fată de 16 ani care era în pericol de înec, însă din păcate și-au pierdut viața. Fata a scăpat și se află internată la spital în Constanța.

Salvamarii fac un apel disperat la oameni să nu mai intre în mare atunci când este arborat steagul roșu. Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt puternic pe litoral până diseară, la ora 20:00. Codul este valabil pentru județele Constanța și Tulcea.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.