Femeia jandarm agresată în timpul protestelor a ieșit alergând din spital

FOTO: Captură video Facebook/Pagina Mediafax.ro
FOTO: Captură video Facebook/Pagina Mediafax.ro

Femeia jandarm care a fost prinsă alături de un coleg într-o ambuscadă a unor huligani și a fost salvată după ce au făcut zid uman mai mulți protestatari din Piața Victoriei, pe 10 august, a fost externată de medicii Spitalului Floreasca.

A folosit ieșirea din spate a spitalului și a alergat spre o mașină care o aștepta, fără să dea nicio declarație jurnaliștilor prezenți.

A doua zi, dimineață, după incidentele din Piața Victoriei, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Jandarmeriei, Marius Militaru, a spus într-o conferință de presă că „cea mai dificilă intervenție” a fost să le explice părinților colegei lor „că fata lor ar putea să rămână paralizată pe viață”.

Jandarmii au fost acuzați că și-au lăsat cei doi colegi în urmă și au fost salvați de protestatari.

„Am văzut multe titluri care insinuau că jandarmii şi-au abandonat colegii. Nimic mai fals. Ce s-a întâmplat cu exactitate la acel moment va rezulta în urma verificărilor pe care noi le facem de fiecare dată în urma unor misiuni de amploare.

Jandarmii nu-şi abandonează camarazii şi sunt dispuşi să-şi sacrifice viaţa, au demonstrat-o în nenumărate rânduri în teatrele de operaţii”, a mai spus Marius Militaru.

Aseară a fost prins un bărbat care ar fi sustras pistolul pe care îl avea asupra sa femeia jandarm. După audieri, acesta a fost reținut de procurori, a recunoscut că a agresat-o, însă a susținut încontinuu că nu a luat arma. Oamenii legii sunt în continuare în căutarea pistolului.

Jandarmeria ar putea rămâne fără șef pentru că mandatul lui Sebastian Cucoș expiră mâine. Administrația Prezidențială a precizat că problema numirii actualului interimar Sebastian Cucoș ca șef plin ar putea fi discutată în CSAT doar după finalizarea anchetei care a fost declanșată după violențele de la protestele de vineri.

De asemenea, Președinția a transmis că nu are niciun fel de atribuții în acest sens și singura care decide cine asigură conducerea Jandarmeriei până la numirea unui inspector general fiind ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.