Un pacient cu COVID-19 s-a sinucis la spitalul „Matei Balș”

matei balș
Institutul Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș". Foto: Facebook

Un pacient infectat cu virusul SARS-CoV-2 s-a sinucis vineri, 23 octombrie, aruncându-se de la etajul al doilea al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Matei Balș”, unde era spitalizat, anunță postul de televiziune Digi24.

Bărbatul avea 51 de ani.

Conducerea Institutului „Matei Balș” a transmis un comunicat de presă prin care a anunțat incidentul: ”Conducerea INBIMB anunță apariția unui incident regretabil, tradus prin defenestrarea unui pacient, în vârstă de 51 ani, internat cu COVID – 19, dintr-un salon aflat într-una din clădirile Institutului, de la etajul 2 al acesteia. S-a trecut imediat la asistarea pacientului, în vederea asigurării funcțiilor vitale, cu suport maximal, după care a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență București”.

De asemenea, personalul medical a atras atenția asupra pericolului depresiei la pacienții care suferă de COVID-19: ”Colectivul de la INBIMB este devastat emoțional în acest moment și atrage atenția asupra sindroamelor de depresie asociate COVID 19. Au fost anunțate autoritățile și evenimentul a fost înregistrat pe site-ul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS)”.

România a depășit astăzi 200.000 de cazuri de coronavirus de la începutul pandemiei. Până astăzi, 23 octombrie, pe teritoriul țării noastre au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Doar astăzi au fost depistați peste 5.000 de români infectați cu acest virus. Până acum, 6.245 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În prezent, 782 de pacienți infectați cu noul coronavirus sunt internați la ATI.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.