AcasăSocialSănătate24 de turiști s-au intoxicat după ce au intrat în piscina unui...

24 de turiști s-au intoxicat după ce au intrat în piscina unui hotel de 4 stele de pe litoral

-

24 de turiști s-au simțit rău și au avut senzații de sufocare după ce au intrat în piscina unui hotel de 4 stele din stațiunea Olimp. Se pare că turiștii s-ar fi intoxicat cu clor, relatează Observator News.

Dintre aceştia, 13 persoane, printre care 7 copii, au fost transportate la spital. Alte 11 persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Turiștii au acuzat stări de rău şi senzaţii de sufocare după ce au intrat în piscina hotelului Phoenicia BlueView din staţiunea Olimp, unde erau cazaţi.

În piscină se aflau peste 50 de persoane, însă nu tuturor li s-a făcut rău. Un tânăr a declarat pentru sursa citată că s-a folosit prea mult clor: „Nu puteai sta acolo, nu se putea respira. Începeau să-ţi lăcrimeze ochii.”

Reprezentanții hotelului susțin că, potrivit testelor realizate de o echipă CBRN (Serviciul Protecție Medicală împotriva agenților chimici, biologici, radiologici și nucleari) şi de la DSV (Direcția Sanitară Veterinară), apa din piscină se află în parametri optimi.

Pe de altă parte, Mohammad Murad, patronul hotelului, a declarat că, la un moment dat, în apă a ajuns mai mult clor: „Clar a fost un moment în care acest aparat automat de filtrare a aruncat o cantitate mai mare de clor, iar clorul se evoporă şi nu-ţi dai seama nici măcar după o jumătate de oră, cu toate că am luat pe loc testele.”

Un incident similar s-a petrecut în Mamaia în urmă cu aproximativ o lună, când 6 copii s-au intoxicat cu clor la piscina hotelului Alezzi din nordul stațiunii. Copiii au avut vărsături și dureri în gât și au fost duși la spital.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...

Venezuela are o cincime din petrolul din lume, dar produce doar...

0
Venezuela deține o cincime din resursele dovedite de țiței din lume, însă produce puțin peste 1% din petrolul generat anual în piață la nivel...

Cine sunt cei 4 judecători CCR care boicotează ședințele curții. Legea...

0
Pentru a doua zi consecutiv, cei 4 judecători numiți la Curtea Constituțională la propunerea PSD au boicotat ședințele instituției, refuzând să participe la ședința...