Un cunoscut medic ginecolog a murit la doar 58 de ani, în timp ce era de gardă

Carmina Schaas
Foto: Facebook

Carmina Schaas, un cunoscut medic de la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi, a murit în urma unui infarct suferit în timp ce era de gardă. Colegii au încercat în zadar să o readucă la viaţă, relatează Antena 3 CNN.

Medicul primar cu specializarea obstetrică și ginecologie avea doar 58 de ani.

Potrivit Observatornews.ro, Carmina Schaas tocmai se ocupase de un caz ajuns în urgenţă şi se îndrepta spre sala de operaţie pentru a asista la o naștere.

Nu a mai apucat să ajungă în sala de operaţie. A făcut infarct şi s-a prăbuşit în faţa colegilor, medici şi asistenţi de pe secţie, care au intervenit şi i-au acordat primul ajutor, încercând zeci de minute să o readucă la viaţă.

Nici echipajul SMURD sosit la fața locului nu a putut să o salveze. Potrivit colegilor doctoriței, stresul şi epuizarea fizică i-ar fi adus sfârşitul.

Moartea doctoriţei Carmina Schaas a fost un şoc pentru colegi şi pentru comunitatea medicală din Iaşi, ea nefiind cunoscută cu afecţiuni cardiace.

Rețelele de socializare s-au umplut de mesaje prin care internauții care au cunoscut-o îi aduc un ultim omagiu doctoriței Schaas:

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.