Un bărbat infectat cu COVID şi care fusese internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a fugit din unitatea medicală și a fost găsit mort pe marginea unui drum, la câţiva kilometri de casă, relatează postul de televiziune Digi 24.
Bărbatul în vârstă de 64 de ani primise tratament în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului. Plămânii îi erau afectați în procent de aproximativ 15%.
„Bărbatul a fost adus de un echipaj și dus la Unitatea de Primire Urgențe. A fost testat cu test rapid de două ori, rezultatul fiind negativ. Ulterior, testul PCR a ieșit pozitiv. Bărbatul a primit tratament și a rămas în una dintre camerele de la UPU, întrucât toate paturile pentru tratarea pacienților COVID erau ocupate. Acesta avea în jur de 15% afectare pulmonară”, a declarat Ana Rinder, managerul spitalului din Vaslui.
Poliția a anunțat că a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, potrivit Agerpres.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: