Un videoclip publicat de televiziunea națională din Iran și preluat de The Guardian pare să surprindă prăbușirea avionului ucrainean din Iran.
În imagini se vede cum avionul, care a decolat noaptea de pe aeroportul principal din Teheran, pierde altitudine, ia foc la un moment dat, iar apoi se prăbușește generând o mare explozie.
Ajunși la locul accidentului, reprezentanții Crucii Roșii din Iran au anunțat că nu sunt șanse de a găsi supraviețuitori. Un oficial iranian din cadrul serviciilor de urgență a declarat că toți cei aflați la bord au murit.
În avionul Boeing 737-800 al Ukraine International Airlines se aflau aproximativ 170 de persoane. Aeronava s-a prăbușit la doar câteva minute după decolare.
„Avionul s-a prăbușit la 5 minute după decolare. Pilotul nu a contactat turnul de control și nu a anunțat nicio situație de urgență înainte de prăbușire”, a declarat purtătorul de cuvânt al Aviației Civile din Iran.
Avionul avea doar 4 ani vechime.
Cel puțin deocamdată, nu există niciun indiciu că prăbușirea aeronavei are vreo legătură cu rachetele lansate de Iran asupra unor baze din Irak ce găzduiesc trupe americane.
Iranul a atacat cu rachete două baze militare în care sunt soldați americani
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: