Se schimbă orele la care vor putea ieși persoanele de peste 65 de ani din casă

FOTO: stevepb/Pixabay.com
FOTO: stevepb/Pixabay.com

În cursul zilei de astăzi va fi dată o nouă ordonanță militară prin care se va stabili că persoanele de peste 65 de ani pot ieși în cursul a două intervale orare în fiecare zi, a anunțat președintele Klaus Iohannis.

„Persoanele peste 65 de ani vor putea ieși dimineața între orele 07.00 și 11.00 și seara de la 19.00 la 22.00, fie pentru cumpărături, fie pentru mișcare în jurul casei sau al blocului”, a spus Klaus Iohannis.

Până acum, vârstnicii aveau la dispoziție intervalul 11:00 – 13:00, cu excepția celor care încă merg la serviciu sau care au activități agricole.

„Având în vedere că intervalul a fost considerat prea scurt, începând de azi se va schimba acest interval”, a spus Iohannis într-o declarație de presă.

Tot astăzi, președintele a anunțat că școlile, liceele și universitățile nu se mai redeschid în acest an școlar și universitar. Învățământul se va face la distanță, online, iar anul școlar se va termina pe 12 iunie.

„Elevii din clasele terminale a 8-a, a 12-a, a 13-a la profesionale, vor putea reveni între 2 și 12 iunie la școală pentru a se pregăti pentru examenele naționale. În această situație normele de distanțare pot fi respectate. Vor sta maxim 2-3 ore acolo, maxim 10 elevi în clasă”, a spus Iohannis.

În ceea ce privește examenele naționale, Evaluarea Națională și Bacalaureatul, acestea se vor organiza așa cum au fost planificate, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte de distanțare, se vor face dezinfecții regulate și se va măsura temperatura tuturor celor care intră în școală.

Președintele a spus că s-au luat aceste măsuri în ceea ce privește școlile pentru că „epidemia nu s-a terminat” și „nu putem să vorbim despre o relaxare sau despre o încetinire a acestei epidemii”.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.