În sfârșit, românii au realizat că a vota este mult mai mult decât a alege dintre niște oameni.
Românii nu au din fire încredere în Guvern, dar Viorica Dăncilă a ”reușit” să ducă această neîncredere la cote nemaiîntâlnite. Barna este un candidat care nu reușește să strângă nici măcar voturile partidului său. Iar Iohannis și-a ”câștigat” un renume din reacțiile sale întârziate parcă prea mult.
Și, totuși, chiar și în aceste condiții, românii au ieșit la vot. În sfârșit, majoritatea populației a votat, nu a tăcut. Iar acest lucru ne arată că reușim – încet, dar reușim – să înțelegem ce este democrația și ce rol avem noi în societate.
”Pentru o Românie normală”
Votul este momentul în care noi toți le arătăm celor aleși, oricare ar fi aceia, că ne pasă, că suntem implicați. E primul pas spre a avea autostrăzi, e fundația unui bun sistem medical, e temelia unui nou sistem de educație. Și e dovada că noi devenim normali și că singura ”cheie” a României normale este normalitatea lor, a celor aleși (apropo, nu sună ciudat acest ”aleși” atunci când vorbim de politicienii noștri?).
Pentru că, e clar, normalitatea nu e calitatea lor. Nu e normal, ba chiar e culmea anormalității, să fii Raed Arafat și să te ascunzi în spatele iminenței votului. Nu e normal să fii primar și să te comporți ca stăpânul unei localități. Nu e normal să fii corupt și să ”împingi” de la spate un candidat la președinția România, fie el și un candidat fără șanse. Și nu e normal să fii politician și să înclini balanța justiției în favoarea ta, când pe celălalt taler al balanței stăm noi toți, milioane de oameni. Și câte exemple ar mai fi!!!
”Alături de fiecare român”
Vă rog să îmi aduceți aminte când vreodată un politician a fost alături, el, de fiecare român. Și apoi aduceți-vă voi aminte de imaginile din Colectiv, de cele de acum patru ani și mai ales de cele de acum, ascunse fiecarui român până când a apărut acel om normal din sistem care ni le-a arătat.
Ce am văzut acolo? Dincolo de o intervenție haotică, am văzut răniți care cară alți răniți, prieteni care își scot prietenii pe brațe, oameni arși mai mult de ce li s-a întâmplat altora decât arsurile de pe pielea lor. Și, apoi, români care au ieșit în stradă pentru a arăta că sunt alături de fiecare român care a murit sau a trăit cu urmele tragediei din Colectiv.
”Fericiți în România”
Putem fi atât de repede fericiți? Adică așa cum nu poți stabili un record sportiv fără să te antrenezi, tot așa nu poți fi fericit dacă nu ai zâmbit măcar o dată înainte. Nu știu câtă fericire poți să ai când ai aflat că în spitalele în care ai fost tu sau ai tăi dezinfectantul a fost ”îndoit” sau câtă fericire poți avea când afli că leul greu, pe care îl considerai odinioară a patra parte dintr-un euro, ajunge să fie mai degrabă a cincea parte.
Poți fi oare fericit când știi că, deși niciun român nu l-ar alege vreodată, deputatul Mitralieră te reprezintă în Parlament? Poți fi fericit când știi că omul care a jignit diaspora întreagă, Teodor Meleșcanu, a ”sfârșit” prin a fi pedepsit cu funcția de președinte al Senatului. Poți fi fericit când știi că o parte din banii tăi și ai altora ca tine au fost ”zidiți” în Catedrala Neamului?
Fericirea este prea departe de noi ca neam, dar parcă am descoperit altceva: buna credință.
”Cu bună credință”
Însă, nu în sensul definit de Mircea Diaconu și echipa sa. Buna credință înseamnă, printre altele, și consecvență de idei, nu traseism (omul pus de Partidul Democrat în CNA a ajuns senator PNL, apoi ”independent” susținut de ALDE-ul lui Tăriceanu și Pro România a lui Ponta).
Buna credință nu e o virtute a celor care se complac la a sta confortabil în două funcții publice în același timp, e calitatea unor români care ies la vot și arată că le pasă.
Buna credință este poate convingerea că poți schimba ceva. Că poți aduce valoare unei societăți. Că ești un martor activ al democrației. Buna credință e momentul în care te uiți în oglindă și zici că ești cum vrei tu să fii. Sau măcar pe-aproape.
Voi, cei care ați mers în acest weekend la vot și meritați toată lauda pentru asta, întrebați-vă astfel: dacă toți cei pe care i-ați votat ar fi oglinda voastră, oare așa ar trebui ei să arate? Doriți-vă mai mult de ei, pentru că meritați mai mult! Ați dovedit că sunteți un popor, nu o turmă.
