La 144 de ani de la nașterea superstarului sculpturii mondiale, Constantin Brâncuși rămâne un personaj misterios pentru mulți români, iar operele sale, deschise tuturor interpretărilor, par a fi tot mai greu de înțeles.
În cei 50 de ani de activitate artistică, Constantin Brâncuși a realizat doar 220 de lucrări, însă chiar și acum, la mai bine de o jumătate de secol de la moartea sa, sculpturile sale rămân printre cele mai ”proaspete” și râvnite opere de artă din lume.
Dacă ați fi trecut prin Târgu Jiu în urmă cu vreo opt decenii, n-ar fi fost exclus să dați nas în nas cu Brâncuși în parcul central al orașului, unde muncea din greu, cu fierăstrăul sau cu ciocanul în mână, la Poarta Sărutului sau la Masa Tăcerii.
Profetul simplității, născut într-un sat din Gorj, nu se ferea să-și explice munca: ”Sunt imbecili cei care îmi numesc opera abstractă. Ce numesc ei abstract e, de fapt, realism pur, pentru că nu exteriorul este cel adevărat, ci ideea, esența lucrurilor. E imposibil să exprimi esența reală prin imitarea suprafeței exterioare”.
Când Brâncuși a revenit în România, să realizeze ansamblul de la Târgu Jiu (1937-38), era deja faimos în lumea întreagă, mai ales după Expoziția Internațională de Artă Modernă de la New York, din 1913, unde îi cucerise pe americani. Aproape toate sculpturile pe care le-a vândut artistul în timpul vieții au ajuns în Statele Unite ale Americii.
Poate cea mai mare contribuție a lui Constantin Brâncuși în ”dialogul” artistic mondial a fost redefinirea obiectului de artă și lărgirea potențialului său conceptual. Sculptorul român a sudat idei tradiționale și moderne, realizând un piedestal luminos pe care au putut expune numeroși alți artiști celebri, precum Isamu Noguchi sau Henry Moore.
Brâncuși credea că materia ar trebui să își continuie viața după ce a fost modificată de sculptor.
În contrast cu ”etosul” românesc, mai vechi sau mai nou, care își concentrează atenția pe îmbogățirea cât mai rapidă, Brâncuși crede că trebuie ”să muncești ca un sclav” pentru a putea ”crea ca un Dumnezeu și porunci ca un rege”.
”Să vezi departe e una, să mergi acolo e alta”, mai spunea neobositul Brâncuși, adăugând: ”Teoria e un model fără valoare. Acțiunea e tot ce contează.”
Chiar și așa, aproape toți cei care se ocupă de moștenirea lăsată de Brâncuși României preferă să vorbească, nu să facă.
Începând cu anul 2015, 19 februarie a fost decretată Ziua Constantin Brâncuși, iar la Târgu Jiu ar trebui să funcționeze un muzeu dedicat sculptorului. Chiar și așa, lângă Coloana Infinitului legea este respectată doar la nivel teoretic, lucru care sigur l-ar fi scos din sărite pe Brâncuși.
Muzeul Constantin Brâncuși a schimbat până acum doar directori, toți numiți pe criterii politice. Niciunul nu a realizat nimic. În prezent, funcția e ocupată de Denisa Șuță, care s-a consacrat ca purtător de cuvânt al PNL Gorj.
”Este o muncă de la zero”, se lamenta ea în urmă cu câteva săptămâni, când a preluat conducerea instituției ce funcționează doar pe hârtie. Soluția pentru această situație jenantă nu vine nici de la vreun ministru al Culturii, nici de la Irina Rimes – ambasadorul sculptorului în acest an -, ci o oferă tot Brâncuși: ”Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu e să te pui în starea de a le face”.
