Referendumul pentru familia tradițională. Sondaje, costuri și reacții

Referendumul pentru familia tradițională avea nevoie de aproape 6 milioane de voturi pentru a fi validat FOTO: Brett_Hondow/Pixabay.com
FOTO: Brett_Hondow/Pixabay.com

Liderii PSD ar vrea două zile de vot la referendumul pentru familia tradițională. Guvernul ar urma să dea o ordonanță de urgență în acest sens, potrivit G4Media.ro.

În ce condiții este validat referendumul pentru familia tradițională? Cele mai recente date ale Autorității Electorale Permanente arată că sunt 18.917.495 de cetățeni români cu drept de vot.
Potrivit legii, ca referendumul să fie declarat valid, trebuie să se prezinte la urne minim 30% din numărul total de alegători, adică 5.675.249.

Referendumul pentru familia tradițională. Ce spun sociologii

Sociologul Alin Teodorescu e de părere că referendumul pentru familia tradițională nu va fi validat. Acesta a spus, pentru Republica.ro, că „tema propusă este confuză și neinteresată pentru marele public”.

„În sondaje avem declarații de participare de circa 50% și declarații de aprobare de circa 80%. Însă modelele statistice de comportament electoral ne arată că se vor prezenta la vot între 4 și 5 milioane de electori care vor vota în majoritate covârșitoare DA.

Prin urmare, referendumul nu va fi validat, fiind necesare circa 5,7 milioane electori prezentați la urne”, a spus Alin Teodorescu, pentru Republica.ro.

Sociologul Barbu Mateescu a scris pe blogul său că la sondaje este egalitate.

Conform unul sondaj CURS, 27% din populația aflată în țară consideră că referendumul este necesar/foarte necesar.

„În țară nu suntem toți cei 18,9 milioane de pe liste, ci cel mult 16 milioane. Unii ar spune 14 milioane. Dar hai să rămânem la o estimare de 15 milioane.

27% din 15 milioane de adulți aflați în țară = 4,05 milioane de persoane. Sub pragul necesar.

Pe de altă parte, un sondaj Avangarde dă speranțe Coaliției. Conform acestuia, la vot ar veni cu siguranță 55%.

55% din 15 milioane de adulți aflați în țară = 8,25 milioane persoane. Peste pragul necesar de 5,67 milioane, și nici măcar n-am contabilizat o parte din cei care afirmă că probabil ar veni (încă 20%)”, scrie Barbu Mateescu, pe blogul său.

Referendumul pentru familia tradițională. Costurile

Potrivit Ziare.com, ministerul Finanțelor Publice a dat de înțeles că urmează să se organizeze referendumul pentru familia tradițională la începutul lunii august, atunci când a publicat prima rectificare bugetară din 2018.

Ministerul Finanțelor anunța că se acordă „200 de milioane de lei la Fondul de rezervă bugetară din care se va asigura finanțarea referenedumului pentru redefinirea familiei și a sumelor necesare înlăturării efectelor calamităților”.

Au fost multe reacții negative la faptul că s-au alocat bani pentru organizarea unui referendum pentru familia tradițională.

„Să vă fie rușine. Să vă fie rușine vouă, tuturor celor ce susțineți aruncarea pe geam a 43 de milioane de euro pentru un referendum inutil, împotriva unei himere. Nu am văzut armate de homosexuali luând cu asalt centrele de plasament pentru a ne fura copiii abandonați, copii de care vouă, de fapt, nu vă pasă și pentru care statul n-a alocat nici măcar 1 euro ca să-i salveze.

Acei copii sunt adesea abuzați și traumatizați de adulți din familii tradiționale, dar vouă nu vă prea pasă. Singura voastră grijă e invazia homesexualilor dornici să ne ia copiii orfani. Pentru că așa vă spun niște politicieni cu probleme penale (unul chiar a și furat de la acești copii).

Și pentru că alegeți să nu gândiți, să nu vă uitați în jurul vostru și să vedeți realitatea… unde sunt homosexualii? Ce probleme vă creează ei? Au intrat în viețile voastre? Câți homosexuali știți voi, personal? Câți homosexuali care vor să se căsătorească știți? Dar care să își dorească un copil? Eu niciunul… nici măcar unul.

Alegeți să nu vedeți că 2400 de școli au WC ul în curte, că jumătate din copiii României se culcă flămânzi, că mergeți la spital și sunteți tratați ca dracu, trimiși de colo colo și puși să vă cumpărați de toate, că bolnavii în stadii terminale mor sub tortură pentru că statul nu e în stare să le asigure paleație. Nu vedeți copiii bolnavi de cancer ai căror părinți aleargă disperați după medicamente pentru că statul NU vrea sau nu poate să îi trateze.

Nu vedeți mizeria din jurul vostru, nu vedeți că nu avem măcar o autostradă terminată și că în 28 de ani nu s-a construit nici măcar un spital. Nu, tot ce vedeți e pericolul iminent al invaziei homosexuale”, a scris Oana Gheorghiu pe Facebook. Ea este reprezentantă a asociației „Dăruiește Viață”, care în această perioadă construiește un spital pentru copiii cu probleme oncologice. Spitalul este construit doar din donații.

FOTO: Brett_Hondow/Pixabay.com