Peste 56% dintre cadrele didactice din România nu vor să se vaccineze

Foto: scoala4moreni.ro

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ a realizat, în perioada 16 – 21 decembrie 2020, un sondaj în rândul angajaților din învățământ, pentru a vedea percepția acestora privind redeschiderea unităților școlare și vaccinarea voluntară.

Chestionarul vine în contextul în care Agenția Europeană pentru Medicamente ar urma să aprobe în 23 decembrie vaccinul Pfizer/ BioNTech, primul vaccin anti-COVID pentru uz în Uniunea Europeană.

Astfel, din ianuarie, autoritățile române ar urma să înceapă vaccinarea populației. Potrivit Strategiei de vaccinare, în România, în prima etapă vor intra cadrele medicale, urmând ca în etapa a doua să fie cuprinși și angajații din sistemul de învățământ.

13.356 de angajați din învățământ au răspuns la întrebările puse de FSE „SPIRU HARET“, cele mai multe dintre acestea (92,6%) fiind cadre didactice.

Sursa: Federația Spiru Haret

56,3% dintre respondenți spun că nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19;

• 43,2%dintre respondenți afirmă că doresc revenirea la școală și la predarea față în față înainte de începerea campaniei de vaccinare;

În ceea ce privește categoria de vârstă, cei mai mulți dintre respondenți sunt în categoria de vârstă 40 – 49 ani (38,3%), urmează cei din categoria de vârstă 50 – 59 ani (23,3%) și cei din categoria 30 – 39 de ani (21,8%).

Sursa: Federația Spiru Haret

49% dintre respondenți sunt din municipii cu peste 15.000 de locuitori, 21,7% predau într-un oraș, iar 29,3% în comune și sate.

Deși mai bine de 56% dintre cei chestionați nu vor să se vaccineze, majoritatea persoanelor chestionate doresc redeschiderea unităților de învățământ și revenirea la predarea față în față.

Astfel, 73,1%, doresc redeschiderea grădinițelor; 75,7% doresc ca elevii din clasele pregătitoare și I-IV să revină în clase; 70,6% sunt pentru redeschiderea școlilor pentru elevii claselor V-VIII; 69,4% au răspuns că vor redeschiderea liceelor și școlilor profesionale.

Potrivit Eurostat, în anul 2018 România avea în jur de 172.600 de cadre didactice.

De vaccinarea cadrelor didactice și a populației vulnerabile depinde redeschiderea școlilor. Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare în România, a declarat că școlile s-ar putea redeschide la sfârșitul lunii aprilie, după ce cadrele didactice și persoanele vulnerabile au fost vaccinate în faza a doua a campaniei.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.