AcasăAlegerile editorilorPalmieri din plastic, într-o comună fără apă, canal și asfalt

Palmieri din plastic, într-o comună fără apă, canal și asfalt

-

O comună din județul Olt, fără apă curentă, canalizare şi asfalt, deține şase parcuri, un teren sintetic de fotbal şi palmieri din plastic, potrivit digi24.ro.

Mai mult, cum primăria nu a avut bani de poduri, a betonat albia râului de la marginea comunei, pentru ca maşinile să poată trece prin apa puţin adâncă.

Toate aceste investiții ale autorităților locale au stârnit nemulțumirea localnicilor din comuna Cungrea.
Investițiile în cele șase parcuri realizate de fostul primar se ridică la 800.000 de lei.

Dar nici locurile de promenadă nu mai arată ca la început, pentru că între timp băncile s-au rupt şi peste tot cresc buruienile.

“Parcurile, dacă mă întrebați pe mine, nu trebuiau făcute parcuri în comuna Cungrea. Noi suntem într-un parc natural. Avem verdeață și oxigen așa de mult de putem să-l exportăm”, a declarat  Gheorghe Stancana, viceprimar comuna Cungrea, citat de digi24.ro.

Pe lângă cele patru parcuri, fostul edil ,împotriva căruia a fost depusă plângere penală, a achiziționat și patru palmieri din plastic, ca să înfrumuseţeze parcurile.

Între timp, doi au ajuns la o firmă, în contul unei datorii, și alți doi la un fost cămin de bătrâni.

 

Dacă vă opuneți unor astfel de practici, dați share acestui articol și alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...