Monica Anisie: Elevii care refuză să poarte masca de protecție riscă să li se scadă nota la purtare

monica anisie
Monica Anisie. Foto: Facebook

Elevul care își dă masca jos la școală riscă să i se scadă nota la purtare, a spus vineri, 2 octombrie, ministrul Educației, Monica Anisie, potrivit Digi24.

„Nu există acum să spunem niște sancțiuni care să vină în defavoarea elevului. În primul și primul rând, noi trebuie să îi spunem elevului că riscă să i se scadă nota la purtare. Știm că având un comportament neadecvat în spațiul școlii, din punctul ăsta de vedere, nerespectând măsurile, riscă să i se scadă nota la purtare”, a declarat Anisie.

Ministrul Educației a mai spus că profesorii trebuie să le spună elevilor de ce este important să poarte masca: „Dacă un copil nu respectă regulile, trebuie să îi explice profesorul că este important să se gândească la pericolul pe care îl realizează față de cei din jurul lui, având în vedere faptul că există posibilitatea să aibă virusul respectiv”.

„Există în regulamentul pentru organizarea și funcționarea unității de învățământ prevederi cu privire la sancționarea elevilor, de asemenea, în statutul elevului sunt prevăzute. Dacă vă uitați la noul regulament sunt prevederi și pentru această perioadă. Noi am dat ordin de ministru, cu un nou regulament de organizare și funcționare a unității de învățământ”, a mai spus Monica Anisie.

Potrivit măsurilor dispuse de autorități, elevii din România trebuie să poarte mască de protecție atât pe coridoare, cât și în timpul orelor. Ei nu sunt obligați să poarte mască de protecție în timpul orelor de sport.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.