Încă un caz de „vaccinare la chiuvetă”. Procurorii fac percheziții la două centre de vaccinare

chiuvetă baie
Foto: steinchen / pixabay.com

Procurorii fac percheziții luni, 13 decembrie, la două centre de vaccinare din județul Vâlcea, unde există suspiciuni că s-au făcut „vaccinări la chiuvetă”, anunță Știrile TVR.

Este vorba despre centrele de vaccinare din localităţile Mihăieşti şi Băbeni.

Oamenii legii au descins în această dimineaţă la cele două centre de vaccinare din județul Vâlcea, precum și la locuințele mai multor persoane.

Potrivit sursei citate, există suspiciuni că vaccinarea s-a făcut la chiuvetă, adică serul a fost aruncat în loc să fie injectat. Apoi, persoanele respective ar fi primit, contra cost, adeverinţe de vaccinare. Sunt vizaţi mai mulţi medici şi asistente care lucrau în cabinetele de vaccinare, dar şi câţiva medici de familie din judeţ.

Mai multe persoane au fost duse la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Foto: steinchen / pixabay.com