În SUA sunt 20 de milioane de cazuri de coronavirus, estimează experții

sua new york
Foto: wiggijo / pixabay.com

Specialiștii de la Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din SUA estimează că 20 de milioane de americani sunt deja infectați cu noul coronavirus, relatează BBC.

Potrivit CDC, adevăratul număr de persoane infectate este, probabil, de 10 ori mai mare decât cifra oficială.

În acest moment, în SUA au fost confirmate peste 2,5 milioane de cazuri de SARS-CoV-2, iar peste 126.000 de oameni au murit.

Centrul a făcut acest anunț într-un moment în care mai multe state din sudul și din vestul țării au raportat un record de cazuri în ultimele zile. De pildă, numărul de spitalizări din statul Texas a explodat, iar autoritățile au anunțat că amână redeschiderea statului.

Joi, în Texas au fost confirmate 5.996 de noi cazuri – un record. De asemenea, în aceeași zi, au fost raportate 47 de decese, acesta fiind cel mai mare bilanț din ultima lună. Deoarece spitalele s-au aglomerat, intervențiile chirurgicale care nu erau urgente au fost suspendate de în orașele Houston, Dallas, Austin și San Antonio pentru a elibera paturi.

În plus, peste 10% dintre testele realizate în acest stat în ultima săptămână au fost pozitive.

Miercuri, la nivelul întregii țări s-au înregistrat peste 36.000 de cazuri, foarte aproape de recordul din data de 24 aprilie, când au fost 36.426 de noi cazuri într-o singură zi.

„Cea mai bună estimare a noastră în acest moment este că pentru fiecare caz raportat oficial există alte 10 infecții”, a declarat directorul CDC Robert Redfield.

Acest lucru se întâmplă deoarece testarea a fost restricționată la persoanele cu simptome, iar purtătorii asimptomatici nu au fost testați, a completat el.

Redfield a mai spus că între 5% și 8% din populație a fost expusă la virus și le-a cerut americanilor să păstreze distanța socială, să poarte măști și să se spele pe mâini.

„Pe măsură ce ne apropiem de toamnă, de iarnă, acestea urmează să fie mecanisme de protecție foarte, foarte importante”, a explicat directorul CDC.

Universitatea din Washington preconizează că până în luna octombrie numărul celor decedați va ajunge la 180.000. În cazul în care 95% dintre americani vor purta măști, numărul morților va fi mai mic, acesta urmând să ajungă la 146.000.

Foto: wiggijo / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.