Cum îți dai seama dacă are copilul răceală sau COVID-19. Explicațiile medicului pediatru Mihai Craiu

FOTO: pedro_wroclaw/Pixabay.com
FOTO: pedro_wroclaw/Pixabay.com

Medicul pediatru Mihai Craiu spune că există câteva semne care ar trebui să-i pună pe gânduri pe părinți în ceea ce privește posibila infectare a copiilor cu COVID-19.

„Aș restrânge la 3 sfaturi practice. Primul lucru pe care l-aș lua în seamă, aș vedea în contextul familiei. Dacă există și alții cu guturai, răceală, în familie, atunci mai degrabă ne gândim la ceva care a fost luat, nu neapărat la o reacție alergică.

Al doilea lucru, contează foarte mult rata de transmitere comunitară, a zonei. Aici, în Ilfov, sunt zone unde se apropie de roșu sau a intrat în roșu, deja foarte clar. Adică acolo părinții trebuie să fie mai îngrijorați decât în nu știu ce sat sau școală de regiune de deal unde sunt în verde și n-a fost nimeni în comună bolnav.

Și, în fine, strict din punct de vedere clinic, dacă boala aia este cu febră care nu scade la antitermicele obișnuite, la o doză, la două doze, dacă are și a doua zi febră, trebuie văzut. Nu există alergie cu febră mai multe zile la rând. Deci o boală febrilă care înfundă nasul și face tuse și strănut, dacă vine în context, dacă e în zonă de transmitere comunitară mare și dacă persistă temperatura, trebuie mers la doctor,” a explicat medicul Mihai Craiu, la Digi24.

Potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică de ieri, în spitalele din România sunt internate aproape 7.900 de persoane. Din totalul acestora, 230 sunt minori, 210 fiind internați în secții și 20 la ATI.

Medicul și cercetătorul Octavian Jurma avertizează că, dacă se va păstra trendul actual al pandemiei în România, ar putea fi internați în spitale, cu COVID, între 400 și 500 de copii, din care circa 40 – 50 la terapie intensivă.

Cercetătorul Jurma mai scrie, într-o postare pe Facebook, că în România, copii sunt mai vulnerabili la covid decât media europeană din mai mult motive: prevenția este complet ignorată, obezitatea este cronică, iar școlile și orasele nu au terenuri de sport libere pentru copii.

Cercetătorul Jurma: Până la finalul lunii septembrie vom avea între 400 și 500 de copii internați cu Covid în spitale daca trendul nu scade