Cum ar arăta harta Europei dacă toate mișcările separatiste ar obține independența

mișcări separatiste europa
Sursa: Mauldin Economics

Spania traversează una dintre cele grave crize din istoria sa recentă, după ce liderii separatiști din Catalonia par să fie mai deciși ca oricând să obțină independența regiunii.

La ultimul referendum pentru independență, 90% dintre catalani au votat în favoarea separării de Spania, iar violențele care au urmat au dus la rănirea a peste 850 de persoane, inclusiv 33 de polițiști.

Într-un interviu oferit BBC, liderul regiunii autonome, Carles Puigdemont, a declarat că în câteva zile Catalonia își va declara independența. În schimb, regele Felipe al VI-lea al Spaniei a spus că organizatorii referendumului au acționat „în afara legii” și că situația din Spania este „extrem de gravă”.

Mișcarea separatistă din Catalonia este însă numai una dintre numeroasele mișcări europene care luptă pentru autonomie sau pentru independența diferitelor regiuni de pe continent.

Barcelona. Orașul perfect vrea o schimbare, dar își poate păstra sufletul?

În cazul în care catalanii obțin independența, un alt cutremur care ar zgudui Europa ar putea fi ruperea Scoției de Marea Britanie. Deși la referendumul din 2014, organizat legal, cu acceptul guvernului britanic, cei mai mulți dintre scoțieni au votat împotriva separării, liderii naționaliști nemulțumiți de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană vorbesc tot mai des de un nou referendum.

Aceste două mișcări naționaliste sunt doar cele mai vizibile în acest moment.

În ediția din anul 2017 a atlasului „Lumi în schimbare”, care folosește hărți și alte vizualizări de date pentru a ilustra probleme majore de pe mapamond, banca Merrill Lynch din SUA a inclus o hartă care subliniază mișcările secesioniste de pe bătrânul continent.

„Multe zone din Europa au mișcări secesioniste puternice (ca de exemplu Scoția, Catalonia, Țara Bascilor, Flandra, Veneto) sau au partide politice care fac propagandă în favoarea unei autonomii sporite”, notează autorii raportului.

Azi în Catalonia, mâine-n toată Europa! Care sunt cele mai active mișcări separatiste

Dacă acest articol vi s-a părut interesant, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.