Cât de sănătoși sunt cartofii congelați. Mihaela Bilic: „Nu e nicio problemă”

FOTO: katarzynajavaheri0/Pixabay.com
FOTO: katarzynajavaheri0/Pixabay.com

Medicul nutriționist Mihaela Bilic spune că nu ar trebui evitat cartoful. „Cartofii ar trebui să nu mai fie puși la colț. Cred că atunci când au apărut curele de slăbire, el era la limita dintre legumă și produs cu amidon. Negăsindu-și locul foarte bine, a fost pus la colț. Pentru că are amidon. Trebuie să știm că acel amidon înseamnă o glucoză cu absorbție lentă pe care organismul nostru o cheltuiește în mișcare. Toate celulele funcționează cu această glucoză. Depinde de cantitate. La cartof avem o mulțime de variante care îi schimbă complet conținutul caloric. Cartoful proaspăt crud are, apă, amidon, foarte puțin potasiu, puține minerale și vitamina C.

Vitamina C, în momentul în care am tratat-o termic, se distruge ușor. Nu putem să spunem că este o sursă de vitamina C. Cartoful nu are niciun strop de amidon, spre deosebire de produsele cerealiere, făinoasele clasice care au gluten. În cartof avem doar apă cu amidon.

Ține de foame. Este important mai ales pentru cei care muncesc fizic, pentru copii. Este o legumă consistentă, o legumă prietenoasă. Nu dă aciditate. Foarte multe persoane, mai ales în perioada postului, când mănâncă multe legume, au un disconfort digestiv. Ei bine, cartoful neutralizează. Este ca un fel de tampon. În orice mâncare am pune cartof, el echilibrează lucrurile”, a declarat Mihaela Bilic, potrivit Știrile ProTV.

Medicul spune că va deveni cartoful o bombă calorică în momentul în care îl punem în contact cu uleiul, la prăjit. De la 70 de calorii pe 100 de grame, ajunge la până la 300 sau chiar 450 de calorii.

În ceea ce privește cartofii congelați, medicul spune că aceștia nu reprezintă o problemă.

„Nu e nicio problemă dacă iei cartofi congelați. Multă lume se ferește de legumele congelate și de cartofi. Nu înseamnă că acolo este o pastă care a fost apoi reformatată. Sunt cartofi care au fost curățați, au fost congelați, iar așa o parte din amidon se cristalizează. Și în marile restaurante cartoful mai întâi se prăjește un pic, se congelează și apoi, la a doua prăjire, el va absorbi mai puțin ulei și va deveni crocant. Cartofii congelați sunt și stropiți cu un pic de ulei și, dacă îi bagi la cuptor, de exemplu, nu mai trebuie să pui nimic peste ei”.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.