Beatrice Mahler despre COVID: Boala s-a schimbat, se observă alte complicații la pacienți

beatrice mahler
Beatrice Mahler. Foto: Captură Digi 24

Beatrice Mahler, directoarea Institutului „Marius Nasta” din București, a declarat la postul de televiziune Digi 24 că boala COVID-19 s-a schimbat față de anul trecut, în sensul că acum medicii observă alte complicații la pacienții cu forme severe.

„S-a schimbat boala din punctul meu de vedere. Cazurile care au evoluție severă ajung să dezvolte forme brutal de violente, cu un necesar crescut de oxigen. Anul trecut aveam un tablou. Aveam debutul bolii, după 6-7 zile pacientul avea evoluție către formă critică, acel procent de 5%”, a explicat ea.

„În acest moment avem o categorie de pacienți care ajung să stea acasă până în ziua a 12-a, a 13-a, care au saturații normale la domiciliu, și care ajung către finalul perioadei, ziua a 13-a, a 14-a, să vină la spital că le scade saturația și se simt rău, și care au nevoie nu de 5 litri de oxigen, nu de 10 litri de oxigen, ci de o concentrație foarte mare de oxigen, și de admisie extrem de rapidă către o soluție de ventilație. Și aceștia sunt mulți. Variază între 8 și 10 pacienți pe care îi îngrijim pe secție cu medicul de terapie intensivă. Situație pe care noi nu am avut-o anul trecut. Anul trecut, cu cele 15 paturi de terapie intensivă reușeam să facem managementul pacienților critici din „Marius Nasta” pentru că erau suficiente pentru 80 de paturi de secție normală”, a completat Mahler.

În plus, managera institutului a declarat că acum sunt mult mai frecvente complicațiile trombotice (o tromboză se referă la astuparea unui vas sangvin cu un cheag de sânge).

„Anul trecut aveam insuficiențe renale, aveam insuficiența respiratorie, dar complicațiile trombotice nu erau atât de multe în secție. Acum avem pacienți care aparent au evoluție bună, transmiți familiei că el merge bine, că în câteva zile s-ar putea să meargă acasă după cum evoluează parametrii, și la un moment dat familia primește un telefon și este anunțată că a decedat și nu înțelege ce se întâmplă. Așa se întâmplă când pacientul face brusc un trombembolism pulmonar. Cu toate manevrele, cu tot ceea ce faci, prin orice metode de intervenție rapidă, faptul că sângele se coagulează în vasele care duc sângele de la inimă către plămân face sângele acela să nu mai poată fi oxigenat. Și atunci moartea este iminentă”, a mai explicat Mahler.

 

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.