Adio, criză economică. Trăim la fel de bine ca în 2008

Vești bune din economie. Românii trăiesc la fel de bine ca la sfârșitul lui 2008, înainte de izbucnirea crizei economice. Cel puțin asta arată datele statistice.

Cifrele prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că PIB-ul real de pe trimestrul I 2015 a fost, pentru prima dată de la criză încoace, mai mare decât cel din trimestrul III 2008, vârful de după Revoluţie.

PIB-ul din trimestrul I 2015 a avut o valoare de 169,9 puncte procentuale măsurate faţă de media trimestrială a anului 2000.

În trimestrul III 2008, anul de vârf de dinainte de criză, valoarea PIB-ului raportat tot la nivelul mediu trimestrial al anului 2000 a fost de 167,8 puncte procentuale, potrivit stiri.tvr.ro.

Reperul 2000 a fost ales de către Statistică pentru că România a înregistrat o creştere economică neîntreruptă între 2000 şi 2008, practic cea mai lungă perioadă de dezvoltare din ultimele decenii.

În cei opt ani, s-a adăugat la PIB-ul real al României aproximativ 60%. Luând în calcul suişurile şi coborâşurile dramatice de după 1990, PIB-ul României de astăzi este doar cu 32% mai mare în mod real faţă de 1990, astfel încât degeaba s-au acumulat 60% din PIB-ul anului 2000 în cei opt ani de creştere, dacă punctul de start a fost sub cel din 1990.

Revenirea se bazează pe aportul industriei, care însă şi-a depăşit nivelul din 2008 încă din 2011, al serviciilor, care au revenit la nivelul din 2008 T3 în T2 din 2012, şi al agriculturii, cu o evoluţie mult mai fluctuantă.

România  închide astfel aproape şapte ani de criză şi revenire în care nu a făcut decât să lupte să ajungă iar la nivelul pe care îl atinsese în trimestrul III din 2008.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: