AcasăCulturaFilmActorul Bruce Willis suferă de demență, a anunțat familia sa

Actorul Bruce Willis suferă de demență, a anunțat familia sa

-

Actorul american Bruce Willis suferă de demență, a anunțat familia sa, potrivit BBC.

Potrivit sursei citate, actorul în vârstă de 67 de ani are demență frontotemporală. Bruce Willis fusese deja diagnosticat cu afazie (o afecțiune care cauzează dificultăți de vorbire) în primăvara trecută.

Însă afazia a progresat, iar acum medicii i-au pus un diagnostic mai precis, a anunțat familia sa.

Familia a mai precizat că demența frontotemporală este cea mai comună formă de demență care îi afectează pe cei cu vârste de sub 60 de ani.

„În prezent nu există tratamente pentru această boală; e o realitate care sperăm să se schimbe în anii ce vor urma”, a menționat familia într-un comunicat de presă.

Anul trecut familia sa anunțase că actorul nu va mai juca în filme deoarece afazia îi afecta abilitățile cognitive.

Comunicatul de presă a fost semnat de membrii familiei lui Bruce Willis – de soția sa Emma Heming, alături de care are 2 fete, dar și de fosta sa soție Demi Moore, alături de care are 3 fete.

Potrivit site-ului sfatulmedicului.ro, demența frontotemporală sau degenerarea lobară frontotemporală este un termen generic pentru un grup de tulburări diverse, mai puțin întâlnite, care afectează în primul rand lobii frontali și temporali ai creierului – zone asociate cu manifestarea personalității, comportament și limbaj.

În cazul demenței frontotemporale sunt atrofiate porțiuni din acești lobi. Unele persoane cu demență frontotemporală pot suferi schimbări dramatice ale personalității și pot avea dificultăți de socializare, pot fi impulsive sau pot manifesta tulburări emoționale, în timp ce altele își pot pierde capacitatea de a folosi și înțelege limbajul.

Actorul Bruce Willis a devenit celebru în anii ’80-’90, după ce a jucat în filme precum seria „Greu de ucis”, „Al șaselea simț”, sau „Armageddon”.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce partide ar domina scena politică din România dacă ar vota...

0
Datele celui mai recent barometru realizat de INSCOP Research, care surprinde intențiile de vot ale mai multor generații de români, conturează o imagine surprinzătoare...

Ce este, de fapt, blocul reabilitat în care George Simion susținea...

0
George Simion, președintele AUR, s-a pozat ieri alături de realizatoarea Anca Alexandrescu, ce candidează la primăria generală din partea AUR, între două blocuri din...

Orașele din România care au anunțat că renunță la jocurile de...

0
Autoritățile din mai multe mari orașe din România au anunțat că nu vor organiza jocuri de artificii în noaptea de Revelion din acest an...