În decembrie 1980, pe când era închis din cauza activității sale politice întreptate împotriva regimului comunist din Cehoslovacia, Vaclav Havel a auzit vestea că John Lennon a murit după ce a fost împușcat în spate de patru ori. Știrea l-a afectat foarte tare și, reflectând la asasinarea fostului membru Beatles, compară moartea acestuia cu cea a lui John Kennedy, descoperind că este mai mișcat de dispariția muzicianului britanic: se simțea legat puternic de Lennon, ca și cum acesta făcea parte din el însuși.
„Nu cred că anumite valori și idealuri ale anilor ’60 au fost discreditate drept iluzii goale și erori (…) deși este o istorie a represiunilor, crimelor, inepțiilor, războaielor și a violenței, este în același timp o istorie a visurilor magnifice, a aspirațiilor și a idealurilor”, scria Havel într-o scrisoare către soția sa, Olga, în timp ce medita la asasinarea lui Lennon și la punțile de legătură dintre muzică și politică. Izolat în închisoare, se întreba dacă moartea lui John Lennon îi afecta și pe alții la fel de puternic.
Havel nu avea de unde să știe, dar chiar în primele zile după răspândirea veștii, tineri praghezi s-au adunat într-o piață liniștită din cartierul Mala Strana, înconjurată de elegante clădiri baroc, printre care și Ambasada Franței, și au făcut un fel de monument care să comemoreze moartea lui Lennon. Așa-zisa piatră de mormânt era de fapt o nișă într-un zid înalt de câțiva metri ce închidea pe o latură curtea unei biserici de secol XIV. Inițial, desenele au ocupat o mică parte din perete. Dar zidul ridicat la umbra unor arbori uriași avea să devină un simbol al luptei pentru libertate.
Zidul în august 1981 / Foto: Neptuul Wikimedia Commons
După 30 de ani, noiembrie 2011
Treptat, peretele s-a acoperit tot mai mult de graffiti-uri inspirate de John Lennon și de versurile sale. Un portret al cântărețului a fost pictat pe zid. Pentru tinerii pacifiști, britanicul ce tocmai fusese ucis a devenit un erou: piesele sale vorbeau despre libertate, pe care însă praghezii nu o trăiau. În fiecare an, pe 8 decembrie, data morții lui Lennon, cei care voiau să-și amintească de el veneau la zid, aduceau flori și aprindeau lumânări.
Ceea ce nu a fost pe placul autorităților comuniste, care vedeau în zid un simbol al idealurilor vestice. Așa că au interzis întâlnirile. Astfel, locul a devenit și un simbol al revoltei împotriva regimului deoarece tinerii au continuat întâlnirile, iar chipul lui Lennon a fost completat de graffiti-uri care sfidau conducerea comunistă a statului sau de texte în care își descriau aspirațiile și sentimentele.
Cu fraza stereotipă a regimurilor totalitare, guvernul de atunci a numit activitățile din preajma zidului drept „acțiuni subversive împotriva statului”, iar pe autorii lor niște alcoolici, bolnavi psihic, sociopați și totodată agenți ai capitalismului vestic.
În ciuda amenințărilor, oamenii au continuat să se furișeze noaptea în piață. Au fost puse camere de filmat, chiar și un paznic. Degeaba, însă. Periodic, poliția ștergea portretul lui Lennon și mesajele pacifiste, dar, ca un făcut, nu reușea deloc să păstreze zidul curat: a doua zi era din nou plin de poeme, flori și reprezentări ale lui Lennon. Un mic război al cehilor împotriva autorităților care se încăpățânau să curețe fațada. Întâlnirile din data de 8 decembrie s-au legat tot mai mult de protestele disidenților din 10 decembrie, Ziua Internațională a Drepturilor Omului.
Iritarea regimului a atins cote maxime în 1988, ajungându-se la ciocniri de stradă între câteva sute de studenți și forțele de poliție, în apropierea Podului lui Carol. Mai mulți participanți au fost bătuți sau încarcerați.
După „Revoluția de catifea” din noiembrie 1989, zidul, ca parte componentă a grădinii ce înconjura o veche biserică, a fost retrocedat Ordinului Cavalerilor de Malta. Se pare că la scurt timp după instalarea noului regim însuși ambasadorul francez a insistat pe lângă autoritățile locale ca zidul să fie lăsat așa cum fusese vopsit de protestatari de-a lungul anilor ’80.
Zidul John Lennon în 1993 / Foto: Infrogmation Wikimedia Commons
Totuși, în 1998 zidul a fost reconstruit deoarece fațada i se prăbușea. În plus, mulți turiști care îl vizitaseră rupseseră bucăți din tencuială ca să le ia acasă, pe post de suvenire. Drept urmare, asociația locală „John Lennon Peace Club” și Ordinului Cavalerilor de Malta au lucrat împreună pentru a reconstrui fațada care se surpa. Lucrările au fost destul de criticate: nișa care formase piatra de mormânt a lui Lennon a fost acoperită de o mare piatră de mormânt din ciment, având pictate cuvintele: „John Winston Lennon: Octombrie 9 1940 – Decembrie 8 1980”.
Acum, portretul inițial al lui Lennon s-a pierdut demult sub straturile groase de vopsea, iar unii vizitatori spun că au zărit pe zid mesaje plate de genul „am trecut și eu pe-aici”, jignitoare sau chiar ultra-naționaliste.
Totuși, ceva din spiritul zidului anilor ’80 trăiește și acum. Omagiile aduse lui Lennon sunt tot acolo, chiar dacă sub altă formă, zidul schimbându-și fața o dată la câteva luni. Nu lipsesc nici portretele muzicianului sau mesaje de pace și de iubire. Însă alte mesaje vorbesc despre o lume cu totul diferită de cea a anilor ’80, ca de exemplu graffiti-urile de susținere a mișcării online „Anonymous”.
Deși se află foarte aproape de Podul lui Carol, locul poate fi dificil de găsit deoarece nu există indicatoare care să îi ghideze pe turiști. Zidul se află în piața Velkoprevorske Namesti. De la stația de metrou Malostranska (linia verde A) se ajunge ușor cu tramvaiele 12, 20, 22, 23. Cele mai apropiate stații sunt de tramvai sunt Malostranske namesti sau Hellichova.
FOTOGRAFII: Andreea Dogar
