AcasăEconomicWizzAir anunță că va anula mai multe curse în zilele următoare

WizzAir anunță că va anula mai multe curse în zilele următoare

-

Reprezentanții companiei aeriene WizzAir transmit că în zilele următoare mai multe curse vor fi aulate, însă nu precizează despre ce destinații este vorba.

„Wizz Air anunță că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul rețelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinații.

Pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor, opțiunea rambursării complete prin metoda inițială de plată sau rambursarea a 120% din tariful inițial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.

În cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenție de turism, fie ea și online, compania aeriană le recomandă pasagerilor să contacteze agenția care deține rezervarea, pentru a face modificările necesare. Wizz Air recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privința e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.

Wizz Air își cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranța și securitatea pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor este prioritatea noastră”, au declarat reprezentanții companiei.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...

AUR, la cel mai mic scor măsurat de sondajele INSCOP în...

0
Partidul AUR a înregistrat cel mai mic scor din măsurătorile realizate de casa de sondaje INSCOP Research după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă...

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...