AcasăSocial„Wild Carpathia”. Episodul doi se lansează azi

„Wild Carpathia”. Episodul doi se lansează azi

-

varful_caraiman
Foto: Andreea Dogar

Partea a doua a seriei “Wild Carpathia”, “From the Mountains to the Sea” („De la munți spre mare”), o coproducţie a televiziunii Travel Channel, are premiera la Londra în această seară, la Academia de Film şi Televiziune Britanică (BAFTA).

Episodul doi al seriei “Wild Carpathia” este produsă de Almond Films și va fi difuzat la începutul lunii septembrie. Filmul este rezultatul unui acord între Travel Channel şi Autoritatea Naţională de Turism din România.

Primul episod al miniseriei “Wild Carpathia” a fost lansat în octombrie 2011 şi a fost difuzat la nivel internaţional, în 120 de ţări şi în 12 limbi străine pe Travel Channel. După difuzarea primului episod, Travel Channel a colaborat cu Almond Productions pentru realizarea a alte două documentare de câte 47 de minute (părţile II şi III), relatează mediafax.ro.

O călătorie de la Porțile de Fier în Delta Dunării

Cel de-al doilea episod va fi o călătorie de la Porţile de Fier până în Delta Dunării, care va include prezentarea unor locuri precum Parcul Naţional Cozia, Parcul Natural Bucegi, Sighişoara şi câteva localităţi din Delta Dunării.

Părţile a II-a şi a III-a vor fi difuzate în peste 120 de ţări, inclusiv la televiziunea publică din România, şi traduse în 19 limbi străine.

“A fost o experienţă incredibilă să călătorim în România şi să avem oportunitatea de a prezenta această ţară incredibilă, cu speranţa că zonele sălbatice ale Carpaţilor vor fi protejate, cu modalităţile de turism potrivite”, a declarat producătorul emisiunii, Alisdair Grant.

Dacă ți-a plăcut acest articol, te poţi alătura comunităţii pozitive de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce cred iranienii despre regimul regimul ayatollahilor și câți dintre ei...

0
După ce SUA și Israel au atacat Iranul și i-au ucis pe ayatollahul Ali Khamenei și pe alți lideri iranieni ai republicii teocratice, președintele...

Privilegii secretizate. Care e adevărul despre pensiile militarilor și cum au...

0
Documente clasificate, scurse de câțiva ani în spațiul online dar rămase departe de ochii publicului, identificate și consultate acum de GreatNews, conturează o imagine...

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...