Vrei să-ți cumperi un imobil? Iată 3 motive pentru care să alegi o clădire sustenabilă

Alegerea cu atenție a clădirii în care îți achiziționezi un imobil îți poate aduce beneficii semnificative pe termen lung, în timp ce contribui și la eforturile globale de protejare a planetei. De aceea, optarea pentru un imobil aflat într-o clădire sustenabilă poate fi o idee de luat în considerare pe termen lung. Iată, concret, ce beneficii aduce:

  1. Economii de costuri pe termen lung

Poate unul dintre cele mai importante avantaje ce au efect direct și vizibil asupra ta este reprezentat de economiile de costuri de care poți beneficia pe termen lung, atunci când locuiești într-o clădire sustenabilă, cum sunt blocurile din dezvoltarea rezidentiala One Mircea Eliade.

Chiar dacă, inițial, costurile de achiziție a unui imobil aflat într-o clădire sustenabilă pot fi mai mari, beneficiile economice pe termen lung sunt semnificative. Eficiența energetică îmbunătățită și ferestrele generoase duc la reducerea costurilor cu utilitățile pe durata vieții clădirii, ceea ce poate compensa cu ușurință costurile inițiale mai mari. 

Toate aceste beneficii se întâmplă în timp ce tu trăiești un stil de viață modern și sustenabil, care îți permite să-ți redirecționezi capitalul personal către alte aspecte importante ale vieții tale.

  1. Beneficii pentru sănătate și bunăstare

Pe lângă faptul că sunt construite cu ajutorul unor materiale și tehnici prietenoase cu mediul, clădirile sustenabile sunt proiectate și pentru a crea un mediu interior sănătos și confortabil pentru rezidenți. De la o mai bună calitate a aerului până la iluminarea naturală generoasă, aceste clădiri contribuie la îmbunătățirea sănătății și a bunăstării celor care trăiesc acolo.

De asemenea, în general, clădirile sustenabile sunt construite în dezvoltări imobiliare complexe, care includ multiple facilități, cum ar fi supermarket-uri, magazine, farmacii, restaurante și săli de sport. Acesta este un alt aspect care poate îmbunătăți semnificativ bunăstarea locuitorilor, deoarece în acest mod se construiește o comunitate selectă, alcătuită din oameni cu aceleași principii și cu un stil de viață modern.

  1. Susținerea obiectivului UE 

În contextul schimbărilor climatice din ce în ce mai accentuate, UE a propus un obiectiv care să încurajeze reducerea emisiilor de carbon și pentru combaterea încălzirii globale, și anume: să devină neutră din punct de vedere climatic, până în 2050. De asemenea, până în 2030 se dorește o reducere cu cel puțin 55% a emisiilor.

Având în vedere că sectorul imobiliar cauzează o mare parte din eliberarea emisiilor de carbon, construcția clădirilor sustenabile reprezintă un mare pas spre susținerea obiectivului UE. Dezvoltatorii imobiliari responsabili construiesc clădiri sustenabile pentru a minimiza impactul asupra mediului înconjurător. De la utilizarea materialelor reciclabile și biodegradabile și până la tehnologiile de economisire a energiei, aceste clădiri sunt construite cu accent pe reducerea amprentei de carbon și pe conservarea resurselor naturale.

Astfel, în mod indirect, și tu poți contribui la susținerea obiectivului UE în ceea ce privește neutralitatea climatică și protecția mediului. Investind într-un imobil situat într-o clădire sustenabilă, susții demersul UE și contribui la o mai bună responsabilitate socială. Demonstrezi preocupare pentru mediu și pentru comunitatea în care operezi, ceea ce îi poate îndemna și pe ceilalți să procedeze la fel, tu devenind în acest mod un promotor al implementării soluțiilor și acțiunilor sustenabile.

Concluzionând, alegerea unei clădiri sustenabile, atunci când îți dorești să cumperi un imobil, nu este doar un gest de responsabilitate față de mediu, ci și o investiție inteligentă în viitorul tău și al generațiilor viitoare. Așa cum ai putut observa pe parcursul acestui articol, beneficiile pe termen lung, cum ar fi economiile de costuri, impactul redus asupra mediului și confortul sporit, sunt doar câteva dintre motivele care fac clădirile sustenabile o alegere atrăgătoare pentru viitorii proprietari de apartamente.

Sursă foto: Shutterstock