Vlad Pascu și părinții săi sunt audiați la DIICOT. Mama lui ar fi încercată să șantajeze martorii din dosar

Vlad Pascu
Vlad Pascu. Foto: Instagram

Vlad Pascu, tânărul care a omorât doi tineri în stațiunea 2 Mai, după ce a consumat droguri, este audiat la sediul DIICOT.

„Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat. Nu am cum să dau timpul înapoi”, a declarat Vlad Pascu, în timp ce era escortat de polițiști și jandarmi.

Procurorii îi audiază și pe părinții lui. Mama lui este suspectată că ar fi încercat să îi șantajeze pe martorii din dosar.

În această dimineață, oamenii legii au făcut 11 percheziții la persoane bănuite că s-ar ocupa cu traficul de droguri. O parte din cei vizați sunt apropiați ai lui Vlad Pascu. Potrivit unor surse apropiate anchetei, este vorba de tineri din familii înstărite, care au început să vândă droguri pe litoral, în sezonul estival și la petreceri.

Cei în cauză ar fi distribuit cannabis, comprimate ecstasy, MDMA, cocaină, dar și alte droguri sintetice, în diverse locații, restaurante și cluburi de lux, majoritatea clienților drogurilor comercializate de către ei fiind consumatori constanți, persoane cu un potențial financiar ridicat.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.