Victorie în instanță pentru femeia musulmană care a refuzat o strângere de mână

Foto: Pixabay

O femeie musulmană din Suedia a primit compensații financiare, după ce un interviu de angajare a fost oprit brusc pentru că ea a refuzat să îi strângă mâna unui bărbat.

Farah Alhajeh, în vârstă de 24 de ani, candida pentru un post de traducător și a refuzat, din motive religioase, să îi strângă mâna bărbatului care o intervieva pentru angajare.

Femeia și-a pus mâna la inimă, ca semn de salut.

Un tribunal suedez a decis că firma care a organizat interviul a discriminat-o pe Farah Alhajeh și a ordonat ca femeia musulmană să fie compensată cu 40.000 de coroane, echivalentul a 3.800 de euro.

Mulți musulmani evită contactul fizic cu persoane de sex opus, cu excepția celor din familie. Pe de altă parte, strângerea mâinii este un gest tradițional în multe țări europene.

Decizia tribunalului a fost luată ”atât în interesul angajatorului, dar și cu considerație la dreptul individual al integrității corporale și față de importanța menținerii protecției libertății religioase”, a precizat biroul avocatului poporului din Suedia.

Compania angajatoare a susținut că angajații săi au fost instruiți să se comporte în aceeași manieră atât cu femeile, cât și cu bărbații, dar și că nu puteau permite unui angajat să refuze o strângere de mână pe criterii bazate pe gen.

Refuzul femeii musulmane de a strânge mâna unui bărbat este protejat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a precizat tribunalul.

”Cred în Dumnezeu, un lucru rar în Suedia”, a spus Farah Alhajeh, pentru BBC, adăugând: ”Cred că ar trebui să pot crede în continuare și să fiu acceptată, atât timp cât nu rănesc pe nimeni. Respect faptul că în țara mea nu poți trata diferit bărbații și femeile, însă nu pot să am un contact fizic nici cu bărbații, nici cu femeile”.

Nu este primul caz legal pornit de la simple strângeri de mâini refuzate în Europa.

În 2016, o școală elvețiană a decis să exmatriculeze doi elevi musulmani care au refuzat să strângă mâinile profesorilor de ambele sexe. Scandalul a dus la suspendarea procesului familiei de a obține cetățenia elvețiană.

În urmă cu câteva luni, unei femei de origine algeriană i-a fost refuzată cetățenia franceză după ce nu a vrut să strângă mâna unui oficial în timpul ceremoniei de decernare a cetățeniei.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.