Vacanță de coșmar pentru o familie de români pe litoralul bulgăresc. A fost evacuată din hotel în miezul nopții

O familie din București, care s-a cazat la un hotel de 5 stele din Bulgaria, acuză faptul că a fost evacuată în toiul nopții de managerul resortului, pentru că a reclamat condițiile în care a fost găzduită.

Românii și-au făcut rezervarea pe site-ul booking.com, la un resort din stațiunea bulgărească Elenite. Familia din București a fost încântată de imaginile pitorești și de promisiunile unei cazări de lux, cu mese incluse și acces la plajă. Pentru trei nopți de cazare au plătit 2.800 de lei.

„Nimic din ceea ce se promite pe Booking nu este la față locului! Un dezastru total, hotelul este lăsat în paragină, jeg peste tot, Aqua parc-ul nu funcționează în totalitate, deși nu se menționează nicăieri, snack bar nu există, pe plajă nu există un bar de unde să îți iei apă, ca să ajungi la hotel mergi printre boscheți, iar acest hotel care se pretinde a fi un hotel de 5 stele, este de maxim 2!”, a scris revoltată turista care a trecut prin întâmplarea de coșmar, pe pagina de Facebook „Travel în Bulgaria”.

Problemele nu s-au oprit. „Într-o cameră, unde era extrem de cald, am avut o problemă cu aerul condiționat. Ne-am plâns toată ziua, abia abia seara, la ora 19, ne-a băgat cineva în seamă. Răspunsul a fost că nu se poate face nimic, să dormim cu geamul deschis, că nu au altă cameră să ne dea.

Am spus că nici noi nu suntem vinovați pentru neregulile hotelului și că nu e normal să stăm în asemenea condiții, iar managera ne-a zis nonșalant să dormim cu geamul deschis, în condițiile în care camera era la parter, fără să aibă măcar o plasă de țânțari”, povestește femeia.

Însă adevăratele probleme au început când turiștii au refuzat să mai stea în aceste condiții și au cerut banii de cazare înapoi.

„Managera a spus să vorbim cu Booking.com, că doar ei ne pot returna banii înapoi sau reloca la alt hotel, iar în timp ce încercam să rezolv problema telefonic cu Booking, managera a anulat rezervarea și practic ne-a dat afară din hotel!

Este ora 01:28 și noi suntem pe drumuri spre București, pentru că Booking nu poate returna banii instant pentru ca noi să ne putem permite să mergem la alt hotel. Un singur cuvânt despre acest hotel și despre cine îl manageriază: execrabil!”, spune femeia care s-a trezit cu bagajele în stradă și vacanța ruinată.

Reprezentanții site-ului de cazări au transmis că familia va primi înapoi banii în maximum 14 zile.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.