Ungaria își va închide granițele. În ce condiții ar mai putea trece românii frontiera

politia de frontiera
Poliția de frontieră. Foto: politiadefrontiera.ro

Ungaria a decis să-și închidă granițele pentru cetățenii străini de la 1 septembrie pentru a limita creșterea numărului infectărilor cu noul coronavirus. De asemenea, ungurii care se întorc în țară ar putea ieși din carantină doar după două teste negative. Șeful de cabinet al lui Orban a mai spus că aceste reguli pentru combaterea pandemiei de COVID-19 vor fi în vigoare pentru cel puțin o lună.

Ministerul Afacerilor Externe din România a cerut clarificări Ungariei. „Pe fondul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la unele decizii ale Guvernului Ungariei cu privire la adoptarea de noi măsuri pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează ca au fost deja solicitate, prin Ambasada României la Budapesta, clarificări cu privire la conținutul deciziilor amintite și impactul acestora asupra cetățenilor români care călătoresc în Ungaria și respectiv prin Ungaria, ca stat de tranzit, către alte state europene, precum și în privința cetățenilor români, lucrători transfrontalieri. În egală măsură, a fost transmisă și solicitarea ca autoritățile române să fie informate cât mai rapid asupra modului de implementare a deciziilor respective”, transmite MAE.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat vineri cu privire la orice eventuală reînchidere a frontierelor între ţările Uniunii Europene, susţinând că aceasta ar fi o măsură contraproductivă şi ineficientă împotriva creşterii numărului de cazuri de COVID-19, transmit dpa şi Reuters, scrie Agerpres.ro.

În schimb, Macron s-a pronunţat pentru o coordonare la nivel european şi pentru abordări comune în faţa focarelor locale de COVID-19.

”Închiderea frontierei între două ţări nu are niciun sens atunci când există focare, zone de circulaţie activă aşa cum le numim acum, care sunt clar identificate”, a susţinut şeful statului francez în timpul unei vizite la o fabrică de medicamente.

Europa are milioane de lucrători transfrontalieri, dintre care unii călătoresc între două regiuni neafectate din ţări diferite, şi ar fi ”absurd” să împiedicăm ”viaţa cotidiană, viaţa economică”, a explicat Emmanuel Macron.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.