Unele magazine din mall-uri cu haine vor fi deschise

FOTO: StockSnap/Pixabay.com
FOTO: StockSnap/Pixabay.com

Premierul Ludovic Orban a declarat că ar putea fi deschise unele magazine din mall-uri, după 15 mai. Este vorba despre magazinele care au intrări din exteriorul centrului comercial.

„Au fost prezentate anumite situații specifice în care în anumite spații de tip mall sunt magazine care au intrări exterioare și că e normal că pentru aceste magazine cu intrări exterioare, chiar dacă sunt în interiorul mall-ului, ele vor fi deschise.

Cum vor fi deschise în mall-uri farmaciile, magazinele care desfac produse alimentare, spălătoriile. Acestea au fost accesibile și în perioada stării de urgență”, a explicat premierul.

Ludovic Orban a mai spus că în interiorul localităților va fi libertate deplină de mișcare.

„În interiorul localității va fi libertate deplină de circulație. Încă nu am finalizat cadrul de reglementare aferent deplasărilor în afara localității. Am stabilit că vor fi permise deplasările și în afara localității, dar pentru o categorie de motive pe care le consideram întemeiate. Când le vom decide le vom comunica”, a spus premierul.

Premierul Orban a mai spus că din 15 mai vor fi permise anumite activități, printre care pescuitul și vânătoarea.

„Președintele a anunțat anumite categorii de activități, printre care este pescuitul și vânătoarea. Este important să se dea drumul la vânătoare. Sunt două motive puternice care determină necesitatea reluării vânătorii. Pe de o parte răspândirea pestei porcinei africane.

Este evidentă necesitatea eliminării populațiilor de mistreți și pentru protejarea culturilor agricole pentru că mistreții intră frecvent pe culturile agricole, care și așa sunt afectate de seceta care a lovit România”, a declarat premierul Ludovic Orban, potrivit Digi24.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.