Un urs lovit de o mașină în Harghita a suferit o zi la marginea drumului. Prefectul, dat afară!

Ursul suferă de peste 18 ore la marginea unui drum din Harghita. Foto: Facebook via Hotnews

Un urs adult a fost lovit sâmbătă seara de un autoturism la ieșirea din localitatea Praid. Animalul a fost rănit grav, având probabil mai multe oase fracturate, însă autoritățile locale nu au luat nicio măsură pentru a-l ajuta timp de 18 ore.

UPDATE: Ursul a fost ucis de vânători, o soluție care ar fi trebuit luată mai devreme, iar ministrul de Interne a anunțat că îl va demite pe prefectul de Harghita, Jean-Adrian Andrei.

Ursul brun a fost lovit de un autoturism în care se aflau trei persoane, un minor suferind și un mic atac de panică.

La aproape o zi de la petrecerea accidentului, ursul este în continuare la fața locului, fiind grav rănit. Circulația pe DN 13A se desfășoară restricționat.

Încă se așteaptă o decizie în privința animalului rănit, scrie Hotnews.ro. Animalul rănit este pe marginea drumului. Nimeni nu s-a gândit încă să îl tranchilizeze și să îi acorde îngrijiri medicale.

Costel Alexe, ministrul Mediului, a catalogat situația drept ”nefericită” și a spus că responsabilitatea pentru astfel de accidente aparține medicului veterinar arondat și jandarmilor.

”Este inuman să lași un animal să agonizeze atât timp nimic nu te împiedică intervenția”, a spus ministrul liberal, adăugând că medicul veterinar local nu deține substanța tranchilizantă și nici nu s-a deplasat la locul accidentului.

”Țara în care ne uităm la un animal în chinuri pe marginea unui drum european de aproape 12 ore, pentru că cineva probabil nu răspunde la telefon”, acuză un utilizator Facebook care a distribuit imaginile.

Perimetrul este asigurat de poliţişti şi jandarmi. Rămâne de văzut dacă vor reacționa vreodată autoritățile competente din Harghita în cazul ursului lovit de mașină.

În România trăiește cea mai mare populație de urși bruni din Europa, cu o populație estimată la aproximativ 8.000 de exemplare.