Un turist a fost abandonat în Bucegi de ghidul său după ce nu a mai putut să urce pe munte

Foto: Salvamont Prahova

Un turist care pornise într-o drumeție în Munții Bucegi a fost abandonat de ghidul său pe munte după ce nu a mai putut să urce într-o zonă mai dificilă.

Ghidul turistic a pornit pur și simplu mai departe cu restul turiștilor care plătiseră pentru excursie.

Întâmplarea a fost relatat de cei de la Salvamont Prahova, care au intervenit pentru a-l ajuta pe turist.

„Experiență neplăcută pentru un turist aflat la prima sa drumeție în zona montană. S-a alăturat unui grup condus de un așa-zis ghid ce își face reclamă pe rețelele de socializare, a plătit o sumă de bani și au pornit la drum, pe traseul Gara Azuga-Cabana Diham.

La un moment dat, grupul s-a abătut de la traseul marcat și a continuat ascensiunea pe firul văii, care la un moment dat prezintă o pantă destul de abruptă. Turistul nostru, fiind la prima experiență montană, nu a mai putut înainta, fiind epuizat fizic.

Este revoltător faptul că, așa-zisul ghid, a luat hotărârea să continue drumeția cu grupul, părăsindu-si pur și simplu clientul în pădure. Acesta, îngrozit, a sunat la Dispeceratul Național Salvamont, iar salvatorii montani de la formația județeană Azuga l-au recuperat și l-au coborât până în Gara Azuga”, au povestit cei de la Salvamont.

Potrivit informațiilor de pe pagina de Facebook a ghidului respectiv, acesta este ghid național de turism, având și atestat în acest sens.

„Rugăm doritorii de drumeții montane, mai ales cei ce se află la început, să fie cu mare băgare de seamă atunci când își aleg „ghidul montan” de pe internet, să nu dea peste acest personaj sau unul asemănător…”, au mai transmis cei de la Salvamont Prahova.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.