AcasăSocialUn târg de mucenici a fost închis de Protecția Consumatorului

Un târg de mucenici a fost închis de Protecția Consumatorului

-

Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au decis să suspende temporar târgul „Tradiții românești legate de sărbătoarea Mucenicilor”, din Parcul Tineretului. De asemenea, au amendat organizatorul cu 2.000 de lei.

Au fost verificați șapte participanți la eveniment, care au fost sancționați pentru deficiențele înregistrate cu oprirea definitivă de la comercializare a circa 200 de kilograme de produse alimentare, în valoare de 12.500 de lei, precum și oprirea temporară a serviciilor.

Printre neregulile constatate mai sunt menţionate: lipsa documentelor necesare funcţionării; nerespectarea condiţiilor de păstrare stabilite de producător; lipsa verificării metrologice a cântarului utilizat; lipsa unei surse de apa potabilă; păstrarea preparatelor culinare pentru comercializare în recipiente depreciate, uzate, cu acumulări de rugină; lipsa registrului unic de control; folosirea unor spaţii frigorifice cu acumulări de impurităţi şi depuneri de rugină; comercializarea de produse fără elemente de identificare şi caracterizare; utilizarea unor ustensile depreciate; depozitarea materiilor prime şi ambalajelor direct pe paviment; expunerea preparatelor culinare la comercializare fără existenţa elementelor de protecţie şi siguranţă alimentară.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Postarea prin care Ilie Bolojan le-a mulțumit românilor pentru susținere, mai...

0
Postarea publicată de premierul Ilie Bolojan pe Facebook în urmă cu 2 zile a strâns aproape 150.000 de aprecieri, mai multe decât a strâns...

Ce scrie presa internațională despre ce s-a întâmplat ieri în România:...

0
Politico, Reuters, Le Monde, AFP, Bloomberg și alte publicații europene și internaționale analizează pe larg evenimentele de ieri pe scena politică din România.Presa internațională...

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...